Acasă Cultura/Media Dolj: Cu o carte, se face primăvară…

Dolj: Cu o carte, se face primăvară…

DISTRIBUIȚI

134964 – 20022015 – Târgul de Carte GAUDEAMUS Craiova 2015 se va desfăşura în perioada 25 februarie – 1 martie şi va fi găzduită de foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Cu o carte, se face primăvară… la Craiova, unde Caravana Gaudeamus revine conform tradiţiei şi în 2015 pentru a marca trecerea într-un nou anotimp.

Deschiderea oficială a Târgului Gaudeamus Craiova 2015 va avea loc miercuri, 25 februarie, iar programul de vizitare al târgului este: miercuri – sâmbătă, orele 10:00 – 18:00, iar duminică, orele 10:00 – 15:00.

Oferta ediţiei cu numărul 14 a evenimentului readuce în atenţia publicului craiovean câteva dintre elementele care definesc profilul şi atmosfera specifice târgurilor Gaudeamus: o selecţie generoasă de titluri reprezentative pentru piaţa românească – carte, audiobook, CD/DVD, jocuri educative – multe dintre ele extrem de potrivite pentru a fi oferite celor dragi alături de sau chiar în locul tradiţionalului mărţişor; importante reduceri de preţuri, pachete şi oferte promoţionale; un program dens şi variat de evenimente culturale (lansări, dezbateri), într-un număr record pentru târgul craiovean.

De asemenea, va avea loc si finala zonală a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, adresat liceenilor, la care vor participa, Invitaţii de nota 10, elevii din zona Olteniei premiaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline.

Ca şi la ediţiile precedente, expozanţii şi vizitatorii târgului sunt invitaţi să participe la proiectul Cărţile se întorc acasă, prin intermediul căruia aproape 110.000 de volume donate cu prilejul Târgurilor Gaudeamus, începând cu anul 2010, au ajuns în biblioteci publice şi şcolare, majoritatea din mediul rural, subfinanţate la capitolul achiziţii. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.