Acasă Externe Bucureşti: Viktor Orban: Nu toate democraţiile sunt în mod automat unele liberale

Bucureşti: Viktor Orban: Nu toate democraţiile sunt în mod automat unele liberale

DISTRIBUIȚI

134482 – 03022015 – Vizită tensionată la Budapesta, unde cancelarul german s-a întâlnit cu premierul Viktor Orban. Angela Merkel i-a cerut şefului guvernului ungar să respecte democraţia şi să nu-şi reducă la tăcere adversarii. Viktor Orban a reuşit să-şi uimească oaspetele atunci când a declarat că nu toate democraţiile sunt în mod automat unele liberale.

Nu toate democraţiile sunt în mod automat unele liberale. Dacă cineva susţine că democraţia este în mod automat liberală, încearcă să impună o școală de gândire în detrimentul celorlalte și noi nu vom accepta asta”, a declarat premierul ungar.

Cu această teorie spusă răspicat la doi paşi de cancelarul Germaniei, premierul ungar Viktor Orban a reuşit s-o surprindă pe Angela Merkel, notează Digi24.ro

„Pentru mine, rădăcinile democrației sunt întotdeauna liberale. Partidul meu politic, Uniunea Creștin Democrată, are trei rădăcini prin care putem acționa foarte bine democratic: rădăcinile creștin sociale, cele liberale și cele conservatoare. Astfel, noi credem că suntem un partid al poporului, dar pentru mine personal cuvântul non-liberal nu are nimic de-a face cu democrația”, a spus Angela Merkel.

Vizita cancelarului german la Budapesta, prima de când Viktor Orban e iar la putere, adică din 2010, a fost destul de tensionată. Vine în contextul în care premierul ungar este acuzat de o inacceptabilă apropiere de Rusia, dar şi de mari derapaje de la democraţie.

Am evidenţiat că, chiar dacă ai o largă majoritate, aşa cum are premierul Ungariei, este important să apreciezi rolul opoziţiei, societăţii civile şi presei. Societăţile noastre prosperă atunci când aceste grupuri se luptă pentru a găsi cea mai bună cale de progres”, a declarat Angela Merkel.

Cu o zi înainte de vizita cancelarului german la Budapesta, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-i cere lui Viktor Orban să-şi respecte angajamentele faţă de Uniunea Europeană.

Viktor Orban, unul dintre puţinii lideri europeni aflaţi în bune relaţii cu Vladimir Putin, a criticat sancţiunile adoptate de Bruxelles împotriva Moscovei.

De altfel, preşedintele Rusiei va efectua o vizită oficială în Ungaria peste două săptămâni. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.