Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Uite că se poate!

București: Uite că se poate!

DISTRIBUIȚI

 134522 – 04022015 – Înainte de ședința de guvern din 4 februarie curent, prim-ministrul Victor Ponta le-a amintit membrilor Cabinetului că trebuie să lucreze la reglementările în vigoare pentru a uşura procedurile de achiziţii care în prezent sub blocate prin contestaţii. ”E o catastrofă naţională ce se întâmplă cu achiziţiile. Ne ajunge cuţitul la os şi noi tot suntem în contestări. Proiecte de sute de milioane de euro se plimbă de ani de zile între instanţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi autorităţile contractante”, a declarat premierul.

Victor Ponta a ţinut să scoată în evidenţă că şedinţa de Guvern nu are pe ordinea de zi ordonanţe de urgenţă, iar în 2015 ţinta este diminuarea acestui tip de act normativ. ”Uite că se poate”.

Premierul a făcut apel, de asemenea, către miniştrii Cabinetului pentru o activitate mai eficientă şi o mai bună colaborare cu Parlamentul. ”Nu e vorba doar de controlul Parlamentului, dar şi dumneavoastră puteţi avea o activitate mai eficientă. Proiectele parlamentarilor – vreau să nu mai dăm pe bandă rulantă avize negative. Vă rog să le vedeţi, sunt multe lucruri bune acolo, mai bune decât le fac funcţionarii dumneavoastră. Dacă sunt greşite le răspundem ca să înţeleagă că le respingem nu pentru că sunt de la opoziţie, ci pentru că nu se pot realiza. O mai normală, bună şi eficientă colaborare Guvern – Parlament va fi în interesul tuturor”. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.