134576 – 05022015 – Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a prezentat, la Organizația Națiunilor Unite, în cadrul celei de a 53-a sesiuni a Comisiei pentru Dezvoltare Socială, viziunea Guvernului României asupra dezvoltării sociale, reducerii sărăciei și stimulării politicilor sociale.
Plumb a vorbit, în discursul său, despre noua strategie privind incluziunea socială și combaterea sărăciei, document recent pus în dezbatere publică de către Guvernul României, amintind că acesta cuprinde, printre măsurile propuse, şi instrumente de ajutor social, precum introducerea venitului minim de inserție.
Oficialul român a precizat că acest venit minim de inserţie este o nouă formă de ajutor social, care combină mai multe tipuri de ajutoare sociale şi se adresează unui segment mai mare de populaţie. Prin acest demers, Ministerul Muncii urmăreşte atât mai buna gestionare a sprijinului financiar acordat familiilor cu venituri reduse, cât şi creşterea motivaţiei persoanelor sărace de a se reîntoarce pe piaţa muncii.
„Începând cu anul 2012, Guvernul României a renunțat la modelul de austeritate promovat de fostele guverne și a impus o guvernare echilibrată, prin menținerea preocupării atât pentru problemele sociale, cât și pentru relansarea și consolidarea economiei”, a subliniat Rovana Plumb.
Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Combaterea Sărăciei (2014-2020) are drept scop să asigure oportunități egale pentru toți cetățenii, astfel încât aceștia să poată participa la viața socială, să fie apreciați și valorizați și să trăiască în condiții demne.
„Fiecare țară și fiecare guvern trebuie să ia în considerare ca politică de stat aplicarea acelor măsuri menite să combată sărăcia. Dacă liderii politici nu răspund provocărilor generate de acest fenomen, există riscul unor mutații politice periculoase. Știm cu toții că sărăcia poate crea un teren propice pentru creșterea curentelor extremiste”, a mai afirmat ministrul.
Ministrul român şi-a continuat expunerea, în cadrul Sesiunii ONU, adăugând că „Sărăcia este un fenomen atât de complex şi de grav încât combaterea ei trebuie să fie o prioritate a guvernanţilor, oricare ar fi ei, dar şi o preocupare permanentă a întregii societăţi„. În acest sens, Rovana Plumb a menţionat un caz exemplar de implicare civică a unei tinere din România, care a ajuns să fie cunoscută şi în SUA. Este vorba de Elif Memet, o elevă din Constanţa, care a fost premiată, la nivel internaţional, pentru realizarea unui eseu privind combaterea sărăciei. Elif îşi va prezenta soluţiile propuse în lucrare chiar la Casa Albă, în luna aprilie.
Discursul susținut de ministrul român al Muncii a avut loc în contextul în care țara noastră deține, în perioada 2014-2016, prin reprezentantul permanent la ONU, doamna ambasador Simona Mirela Miculescu, președinția Comisiei pentru Dezvoltare Socială, organ subsidiar al Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite.
Începând cu Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Socială de la Copenhaga, din 1995, Comisia pentru Dezvoltare Socială este organismul ONU însărcinat cu urmărirea în continuare şi implementarea Declaraţiei de la Copenhaga şi a Programului de Acţiune. Iniţial cunoscută sub numele de „Comisia Socială”, scopul său a fost acela de a consilia ECOSOC în domeniul politicilor sociale cu un caracter mai general, cu deosebire în acele chestiuni de politică socială care nu erau acoperite de agenţiile interguvernamentale specializate. Mandatul Comisiei a fost extins ulterior prin Rezoluţiile 830 (1961), 1139 (1966) şi 1996 (2007). Din anul 2006, Comisia a preluat teme importante de dezvoltare socială, ca parte a urmăririi rezultatelor Summit-ului de la Copenhaga. – PROMPT MEDIA