Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Senatul retrimite DNA cererea de urmărire penală a lui Ion Ariton

Bucureşti: Senatul retrimite DNA cererea de urmărire penală a lui Ion Ariton

DISTRIBUIȚI

134455 – 02022015 – Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că dosarul cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Ion Ariton pentru fapte săvârşite atunci când era ministru al Economiei, a fost retrimis DNA, potrivit Stiripesurse.ro.

„Serviciile Parlamentului au solicitat, ca şi în cazurile precedente, ca aceste dosare să fie însotite de un borderou de piese incluse în dosar, asa încât să nu existe riscul dispariţiei unor piese importante. Vă pot confirma (ca cererea de urmărire penala a fost transmisă –  n.r.), dar nu a fost trimisă la Biroul Permanent şi dupa aceea Comisiei juridice pentru că dosarele nu au fost în regulă. Le-am retrimis la procuratură pentru a face o operaţiune care e simplă şi care să nu ne creeze probleme ulterior”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Procurorul general al României a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ion Ariton, fost ministru al Economiei şi actual membru al Senatului, pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.