Acasă Externe București: România, sprijin pentru Turcia referitor la aderarea la UE

București: România, sprijin pentru Turcia referitor la aderarea la UE

DISTRIBUIȚI

134859 – 17022015 – Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaților, László Borbély, împreună cu membri ai Comisiei, au avut, la 16 februarie 2015, o întrevedere cu delegaţia Grupului de prietenie Turcia-România din Marea Adunare Naţională turcă, condusă de Gulan Dalyan, preşedintele Grupului de prietenie.

Ambele părţi au remarcat excelentele relaţii bilaterale bazate pe Parteneriatul Strategic semnat în 2011 şi a Planului de Acţiune semnat în anul 2013, cât şi în cadru multilateral, în special în cadrul NATO şi ONU.Romania_Turcia

Laszlo Borbély a subliniat că relaţiile parlamentare sunt foarte importante. Poziţia geostrategică a celor două ţări, precum şi implicarea activă în problemele regiunii, ne permit să avem iniţiative parlamentare pe domenii diverse. Totodată, a dat asigurări în ceea ce priveşte sprijinul total al României pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană. În cadrul întrevederii au mai fost abordate teme actuale privind situaţia din regiune, Borbély exprimând îngrijorare cu privire la situaţia din Ucraina, considerând că aceste lupte trebuie să înceteze, iar problema trebuie rezolvată la masa tratativelor. De asemenea, a manifestat îngrijorare vis-a-vis de Statul Islamic şi ce se întâmplă în Orientul Mijlociu.

Partea turcă a mulţumit pentru primirea călduroasă şi prietenia consolidată, în special după semnarea Parteneriatului Strategic şi a Planului de Acţiune, pentru srijinul acordat de România în procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană şi a exprimat satisfacţie faţă de tratamentul minorităţii turce în România, care se bucură de condiţii excelente, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.