Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Preşedintele ANRE, în incompatibilitate

Bucureşti: Preşedintele ANRE, în incompatibilitate

DISTRIBUIȚI

 135162 – 27022015 Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Nicolae Havrileţ, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), întrucât, începând cu data de 6 iunie 2012, deține, simultan cu funcția de președinte cu rang de secretar de stat al ANRE, și funcția de director general al S.C. Gascop S.R.L., societate al cărei obiect de activitate se desfășoară în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE.

Potrivit Legii nr. 160/2012, „membrii comitetului director nu pot avea calitatea de membru în organele de conducere la societăţi comerciale cu obiect de activitate în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale ori în orice alte domenii care se află în competenţa ANRE, în condiţiile legii”.

De asemenea, Nicolae Havrileţ a încălcat și dispozițiile Legii nr. 161/2003, potrivit cărora „funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1), lit. c)”, respectiv „funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu […] funcţia de […] director general […] la societăţile comerciale […]”. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.