Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ministrul Educaţiei a aprobat metodologia de obţinere a atestatului de abilitare

Bucureşti: Ministrul Educaţiei a aprobat metodologia de obţinere a atestatului de abilitare

DISTRIBUIȚI

 134807 – 13022015 – Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, a aprobat, prin ordin, Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare, document publicat în Monitorul Oficial nr. 107/10.02.2015.

Potrivit legii, abilitarea reprezintă certificarea calităţii unei persoane de a conduce lucrări de doctorat. Atestatul de abilitare este acordat prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, la propunerea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), se arată într-un comunicat al MInisterului Educaţiei.

Pentru a se înscrie în vederea obţinerii atestatului de abilitare, un candidat trebuie să îndeplinească standardele minimale, identice cu standardele de acordare a titlului de profesor universitar, respectiv de cercetător ştiinţific I (CS I), stabilite de CNATDCU şi aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei.

Susţinerea în sesiune publică a tezei de abilitare şi obţinerea atestatului de abilitare se realizează numai în cadrul unei Instituţii Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD)/Instituţii Organizatoare de Doctorat (IOD), în domeniul solicitat de candidat. Teza de abilitare relevă capacităţile şi performanţele didactice şi de cercetare ale candidatului. În conformitate cu prevederile ordinului, IOSUD/IOD elaborează regulamente proprii privind abilitarea, în condiţiile legii, care pot conţine cerinţe şi exigenţe specifice IOSUD/IOD cu privire la abilitare şi la acceptarea conducătorilor de doctorat în şcolile doctorale proprii.

Candidatul poate opta pentru redactarea tezei de abilitare în limba română, caz în care va fi însoţită de un rezumat în limba engleză sau într-o limbă de largă circulaţie internaţională, caz în care va fi însoţită de un rezumat în limba română. Teza de abilitare se susţine, de regulă, în limba română, în cadrul unei sesiuni cu un caracter public.

Dosarul pentru acordarea atestatului de abilitare va include obligatoriu un portofoliu de lucrări ştiinţifice considerate relevante de către candidat, elaborate în domeniul de doctorat vizat, precum şi o listă de lucrări semnate de candidat. Comisia de specialitate  analizează dosarul de abilitare, înaintea susţinerii publice, şi poate solicita alte lucrări ştiinţifice sau documente relevante pentru activitatea ştiinţifică, profesională şi academică a candidatului.

Comisia de specialitate pentru evaluarea tezei de abilitare este alcătuită din 3 membri, specialişti cu renume în domeniul de doctorat vizat de candidat, care deţin calitatea de conducător de doctorat. Minimum 2 dintre membrii comisiei de specialitate trebuie să nu fie cadre didactice titulare sau cercetători în cadrul instituţiei care organizează procesul de obţinere a atestatului de abilitare sau în cadrul instituţiei din care provine candidatul, dacă acestea sunt distincte.

Ulterior susţinerii tezei de abilitare, IOSUD/IOD transmite Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice/CNATDCU, dosarul candidatului împreună cu raportul de evaluare care cuprinde propunerea de acceptare sau respingere a tezei de abilitare, precum şi motivaţia deciziei luate, pentru analiză şi decizie.

Comisia de specialitate a CNATDCU analizează dosarul de abilitare şi propune Consiliului general al CNATDCU acordarea sau neacordarea atestatului de abilitare, pe baza unei rezoluţii motivate. Pe baza validării de către CNATDCU a rezoluţiei favorabile de acordare a atestatului de abilitare se emite, pentru fiecare candidat, ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, care reprezintă atestatul de abilitare. Acest ordin se transmite către IOSUD/IOD unde a fost susţinută teza de abilitare, cu obligaţia ca această instituţie de învăţământ superior să îl comunice candidatului.

În cazul în care CNATDCU validează rezoluţia de neacordare a atestatului de abilitare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice transmite această rezoluţie IOSUD/IOD, cu obligaţia ca această instituţie de învăţământ superior să o comunice candidatului, şi returnează dosarul de abilitare, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.