– 134855 – 17022015 – Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu are programate marţi, la Bucureşti, consultări cu ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin.
Pe parcursul consultărilor vor fi abordate atât subiectele de importanţă deosebită de pe agenda bilaterală, cât şi aspecte legate de situaţia de securitate din Ucraina, impactul acesteia în plan regional, relaţiile Ucrainei cu Uniunea Europeană şi NATO, potrivit unui comunicat al MAE.
În ceea ce priveşte cadrul bilateral, vor fi discutate calendarul contactelor politice din perioada următoare, perspectivele cooperării economice şi sectoriale, inclusiv posibilitățile de oferire de asistenţă din partea României, situaţia persoanelor aparținând minorităţilor naţionale şi perspectivele de ratificare, de către partea ucraineană, a Acordului privind Micul Trafic de Frontieră, în vederea implementării cât mai rapide a acestuia, precum şi alte dosare bilaterale de interes.
Situaţia de securitate din Ucraina şi perspectivele soluţionării sale, în contextul înţelegerilor de la Minsk de săptămâna trecută, vor fi de asemenea prioritare pe agenda discuţiilor, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA