135150 – 27022015 – Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu s-a prezentat vineri la sediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, el fiind citat in dosarul „Bica 2”, in care a fost trimis in judecata de DNA. La intrarea in sediul instantei, Videanu nu a vrut sa faca declaratii.
Un judecator de camera preliminara va analiza masurile preventive dispuse de procurori in acest dosar, respectiv controlul judiciar in cazul lui Adriean Videanu, arest preventiv pentru Alina Bica, Dorin Cocos, Alin Cocos, Ionut Florentin Mihailescu.
Adriean Videanu a fost trimis in judecata pentru complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, el stand in arest preventiv in perioada 31 ianuarie – 6 februarie.
Dorin Cocos este acuzat de trafic de influenta (doua fapte) si dare de mita, iar fiul acestuia, Alin Cocos, de complicitate la trafic de influenta si complicitate la dare de mita.
Alina Bica a fost trimisa in judecata pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita (2 fapte), abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte) si favorizarea faptuitorului (2 fapte), iar Ionut Florentin Mihailescu (fost consilier al Alinei Bica) este acuzat de complicitate la luare de mita.
Potrivit DNA, la data de 14 iunie 2014, Alina Bica, a primit, in mod indirect, prin intermediul lui Ionut Mihailescu si in cote parti egale cu acesta, un teren in suprafata de 4.425 metri patrati situat in Snagov, judetul Ilfov.
Primirea acestui teren a fost in stransa legatura cu validarea, pe care Alina Bica a dispus-o la data de 15 martie 2011, in calitate de secretar de stat si de reprezentanta a Ministerului Justitiei in cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Agentiei Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), a unui dosar de despagubire pentru un teren din Capitala, evaluat la 377.000.000 lei, beneficiar fiind Gheorghe Stelian.
In schimbul influentei exercitate asupra Alinei Bica si a altui membru al Comisiei Centrale a ANRP, Dorin Cocos a pretins si primit de la Gheorghe Stelian (denuntator in dosar), suma de 10 milioane euro.
Pe de alta parte, la 24 septembrie 2013, in dosarul Romgaz instrumentat de DIICOT, procurorul de caz a dispus luarea masurilor asiguratorii prin instituirea unui sechestru si asupra a 80 de actiuni, detinute de Adriean Videanu la compania SC Titan Mar SA.
In dosarul Romgaz, Videanu este cercetat alaturi de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane dolari si punerea in pericol a sistemului energetic national pe segmentul gazelor naturale.
Ulterior, la 25 februarie 2014, printr-o ordonanta, Alina Bica, in calitate de sef DIICOT, a dispus cu incalcarea prevederilor legale de competenta admiterea solicitarii inculpatului Videanu si a ridicat sechestrul asigurator.
Prin aceasta actiune, Alina Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea in circuitul economic a celor 80 de actiuni, creand posibilitatea instrainarii lor catre persoane interpuse si sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a si intamplat.
La cererea de ridicare a ridicare a sechestrului, Videanu a depus inscrisuri cuprinzand date si informatii conform carora nu mai detinea actiunile din august 2012, imprejurarea care nu era reala.
DNA mai sustine ca, in cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obtine o condamnare cu suspendare in dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti.
Alina Bica le-a cerut subordonatilor sai de la DIICOT sa ceara in instanta condamnarea lui Tender la o pedeapsa cu suspendare.
De asemenea, Alina Bica i-a solicitat lui Tender sa-l angajeze pe Ionut Mihailescu (fostul sau consilier) la una dintre firmele detinute de omul de afaceri. – PROMPT MEDIA