Presiunile exercitate de Elena Udrea prin diferitele declarații publice și intervenții în presă nu sunt deloc o noutate. Interviul dat vineri pentru Hotnews se înscrie în aceeași linie, începută de fosta șefă a Cancelariei prezidențiale, într-un mod din ce în ce mai accentuat, în toamna anului trecut. Imediat după apariția în presă a instantanețelor de la Paris, unde Elena Udrea, Alina Bica și Ana-Maria Topoliceanu au fost fotografiate la cumpărături, profitând de prezența tuturor televiziunilor, Elena Udrea a ieșit într-o conferință de presă în care, aproape transfigurată și vizibil nervoasă, a lansat în eter amenințări ”in rem”.
În respectiva apariție publică, Udrea a lăsat să se înțeleagă că este victima serviciilor secrete, așa cum a dat de înțeles și prin recentul interviu dat Hotnews. Și acum, ca și atunci, a dat de înțeles că știe multe și că, la nevoie, va vorbi. În traducere liberă, atunci a spus că ”unii” ar fi bine să tacă. Că știe multe și ar fi bine să nu fie provocată, pentru că atunci își va da drumul la gură și va spune tot ce știe.
Amenințările ”in rem” lansate de Elena Udrea în plină campanie prezidențială au trecut cam pe lângă ziariști, a căror atenție era captată de fotografii. Dar ieșirea publică a politicianului a fost un semn că lucrurile nu sunt tocmai în regulă în ceea ce o privește. Până la Udrea nu îmi amintesc niciun alt politician sau personaj public care să fi avut un comportament atât de virulent. Au mai fost politicieni care au încercat să se apere argumentând cu dosarele politice sau răfuielile individuale. Dar niciunul parcă nu a fost atât de virulent. Acum insinuările lansate atunci de Elena Udrea au primit nume și prenume, însă toate lucrurile despre care ne-a lăsat să le înțelegem că le știe nu le-a spus cu subiect și predicat până la capăt. Ne-a lăsat să înțelegem însă că le va completa doar organelor abilitate, dacă se va ajunge la chestiuni mult mai grave. Altfel spus, dacă țintele sale se cumințesc, totul ar putea să rămână doar la stadiul de bârfă, între prieteni, la o cafea, și scandalul să se stingă de la sine. Dacă un personaj atât de influent, cum a fost și încă este Elena Udrea, iese în public cu acuzații de o asemenea gravitate, înseamnă că lucrurile nu sunt deloc în regulă.
Dacă spovedania sa ar fi fost completă înainte de a fi anchetată pentru spălare de bani, cu totul alta ar fi fost greutatea acuzațiilor sale. În contextul dosarelor în care pare a fi implicate, lucrurile devin ciudate.
Cel mai probabil, opinia publică și presa nu vor avea acces la conținutul discuțiilor din Comisia parlamentară de control al SRI și nici la dosarul penal pe care, probabil, Parchetul Militar îl va deschide în cazul generalului Coldea. Sunt informații care țin de un anumit nivel de secretizare și la care muritorii de rând nu au acces. În ambele cazuri vom auzi doar declarații oficiale, laconice, așa cum s-a mai întâmplat și în alte cazuri. În funcție de ce se va întâmpla în perioada următoare, vom înțelege însă dacă interviul Elenei Udrea este dublat de probe sau dacă a fost doar o perdea de fum prin care și-a creat propria diversiune pentru a ne abate atenția de la dosarele care pare că încep să o copleșească. Dacă și ce capete vor cădea, punerile sub acuzare, cine va ajunge în fața instanțelor de judecată și, mai ales, dacă Justiția este independentă sau controlată de forțe oculte, așa cum susține Elena Udrea, vor completa tabloul care acum pare a fi doar schițat. – Antuanela Roșioru