134841 – 16022015 – Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni consultări cu viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe al Slovaciei, Miroslav Lajcak, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Bratislava. Cei doi oficiali au salutat calitatea şi substanţa relaţiei bilaterale, pe toate palierele sale, bazate pe abordările şi interesele convergente în plan regional şi european, precum şi pe afinităţile culturale şi istorice care unesc cele două state, potrivit unui comunicat al MAE.
Ministrul român de Externe a evidenţiat rolul pozitiv jucat de minoritatea slovacă din România în consolidarea relaţiei bilaterale, iar ministrul Lajcak a apreciat modelul românesc al relațiilor minoritate-majoritate ca model performant de interculturalism.
Bogdan Aurescu a exprimat, totodată, satisfacţia părţii române pentru modul în care autorităţile slovace menţin vie memoria ostaşilor români căzuţi pe frontul de luptă slovac, în cel de-al doilea Război Mondial.
Cei doi miniştri au subliniat consistenţa şi intensitatea dialogului bilateral, dar și dinamica pozitivă a schimburilor economice, care, în ultimul trimestru al anului 2014, au atins peste 1,8 miliarde euro, în creştere cu aproape 6% faţă de perioada similară a anului precedent.
Cei doi înalți oficiali au subliniat, în context, importanţa fructificării la parametri maximi a potenţialului de cooperare economică. S-a convenit, în acest sens, necesitatea identificării de modalităţi concrete pentru interconectarea mediilor de afaceri din cele două ţări, inclusiv prin organizarea unei noi reuniuni a Comisiei Consultative Economice bilaterale, de forumuri de afaceri și constituirea Consiliului Comun al oamenilor de afaceri.
Şeful diplomaţiei române a evocat excelenta cooperare pe care cele două ţări o au în plan european, bazată pe interese şi viziuni comune pe teme de impact precum stimularea investiţiilor, securitatea energetică, politica de extindere, susţinerea parcursului european al partenerilor din vecinătatea estică şi Strategia Dunării. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a asigurat Slovacia de întregul sprijin al României pentru Preşedinţia slovacă a Consiliului UE din 2016.
Şeful diplomaţiei slovace a reiterat sprijinul ţării sale pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.
O componentă importantă a discuţiilor dintre cei doi oficiali a reprezentat-o evoluţiile îngrijorătoare ale crizei din Ucraina şi impactul acestora asupra securităţii şi stabilităţii regiunii central şi est-europene. Bogdan Aurescu a subliniat că testul cel mai important al recentelor înțelegeri de la Minsk este situația de securitate din teren, aplicarea înțelegerilor fiind primul pas pentru soluţionarea politico-diplomatică a conflictului.
De asemenea, oficialul român a evidenţiat progresele înregistrate până acum de Republica Moldova în procesele de reformă şi necesitatea sprijinirii autorităţilor de la Chişinău în implementarea angajamentelor care decurg din asocierea Chişinăului la UE, fiind reiterată necesitatea instalării unui Guvern proeuropean, care să poată continua procesul de reformă și apropierea de UE.
Ambele părţi au exprimat susţinere pentru continuarea procesului de extindere a UE.
În cadrul discuţiilor, un interes aparte a fost acordat Alianţei Nord-Atlantice, cei doi miniştri apreciind nivelul cooperării bilaterale în cadrul NATO. A fost reiterată necesitatea implementării concluziilor Summitului NATO din Marea Britanie din 2014 şi a consolidării unităţii, coerenţei şi solidarităţii aliate în contextul crizei din Ucraina. – PROMPT MEDIA