134163 – 21012015 – Comisarul de poliţie Claudiu Petre Jurcan a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bistrița-Năsăud, cu atribuții pe linie de poliție judiciară, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
De asemenea, comisarul şef de poliţie Constantin-Alexandru Bogdan a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al șefului IPJ Bistrița-Năsăud, cu atribuții pe linie de ordine publică.
Cei doi au fost împuterniciţi să ocupe aceste funcţii prin dispoziţie a şefului Poliţiei Române, Petere Tobă.
Foştii adjuncţi de la IPJ Bistriţa au demisionat din funcţii la data de 9 ianuarie a. c., după scandalul declanşat de ancheta DNA în urma căreia şeful instituţiei şi cel al Poliţiei Rutiere judeţene au fost arestaţi.
Poliţia Română precizează că adjuncţii IPJ Bistriţa-Năsăud Liviu Olariu şi Ciprian Buta au fost chemaţi de inspectorul general Petre Tobă, la 9 ianuarie a. c., la sediul IGPR.
„În urma analizei care a avut loc la nivelul conducerii instituției, comisar-șef de poliție Ciprian Buta a cerut eliberarea din funcție, urmând a fi numit într-o funcție de execuție corespunzătoare gradului şi pregătirii profesionale, iar comisarul-şef de Liviu Olariu a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie”, se arăta într-un comunicat transmis în aceeaşi zi de Poliţia Română.
Şeful IPJ Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan, şeful Poliţiei Rutiere, Roberto Hasnăş, şi şeful Poliţiei Năsăud, Leon Anton Cloşcă, acuzaţi de abuz în serviciu, au fost arestaţi preventiv, la 25 noiembrie 2014, în urma unei hotărâri a Tribunalului Cluj.
Potrivit DNA, şeful Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan, este acuzat de 14 acte de abuz în serviciu în schimbul obţinerii de foloase necuvenite, săvârşite în perioada iunie-noiembrie 2014, unele dintre acestea fiind comise în colaborare cu şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud, Roberto Emil Hasnăş, şi cu şeful Poliţiei Năsăud, Leon Anton Cloşcă. – PROMPT MEDIA