134135 – 20012015 – Un grup de deputați aparținând grupurilor parlamentare PLDM și PD au convocat pentru perioada 21-30 ianuarie, o sesiune extraordinară a Parlamentului Rep. Moldova. Potrivit anunțului oficial, ordinea de zi a ședinței din 21 ianuarie prevede formarea unei comisii pentru alegerea Președintelui, alegerea Președintelui și a vicepreședinților Parlamentului, formarea Biroului Permanent și constituirea comisiilor permanente.
Solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare a fost înregistrată la Cancelaria Parlamentului, urmând a fi repartizată tuturor grupurilor parlamentare.
Potrivit art. 37 din Regulamentul Parlamentului, în cazul în care Legislativul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială la cererea Preşedintelui Rep. Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.
Noul Parlament al Rep. Moldova a fost ales în urma alegerilor din 30 noiembrie 2014, la care au participat 19 partide politice, 1 bloc electoral şi 4 candidaţi independenţi. Dintre acestea, doar cinci formațiuni au trecut pragul electoral și au reprezentare în noua structură legislativă: Partidul Socialiștilor (25 de mandate), PLDM (23 de mandate), PCRM (21 de mandate), PD (19 mandate) și PL (13 mandate).
Până în prezent, partidele parlamentare nu au ajuns la vreun rezultat în urma negocierilor pentru formarea majorității parlamentare și desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
În urma consultărilor initiate de președintele Nicolae Timofti cu grupurile parlamentare, deputații socialiști au anunțat că nu participă la negocierile pentru crearea majorității și nu au propuneri pentru funcția de premier.
Partidele pro-europene, care, însumat, au obținut cel mai mare număr de mandate, nu au reușit să cadă de acord asupra unei formule de guvernare, mass-media de peste Prut relatând despre dificultatea cu care înaintează negocierile, precum și despre declarațiile contradictorii ale liderilor formațiunilor. – PROMPT MEDIA