Acasă Centru Mures Mureş: Fost primar al municipiului Reghin, trimis în judecată într-un nou dosar

Mureş: Fost primar al municipiului Reghin, trimis în judecată într-un nou dosar

DISTRIBUIȚI

 134107 – 19012015 –  Procurorii DNA din Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nagy Andras, fost primar al municipiului Reghin, şi a Angelei Mariş, fost economist la aceeaşi primărie,  pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată Ionel Rînja, Gavril Aszalos, Mircea Ungureanu, Ştefan Szoke şi Rodica Cengher, toţi foşti membri ai  comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Reghin, și a lui Ovidiu Vasile Badiu, fost jurist în cadrul aceleeaşi primărie, toţi pentru complicitate la abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut că, la data de 15 mai 2006, la inițiativa lui Andras Nagy, în calitate de primar al municipiului Reghin, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Reghin, ocazie cu care a fost adoptată o hotărâre privind aprobarea unei licitaţii publice deschise şi a documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei pentru obiectivul „Modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public existent din municipiul Reghin şi întreţinerea pe perioada de finanţare”.

În data de 11 iulie 2006, Nagy, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor, alături de ceilalți inculpați, membri ai aceleiași comisii, după ședințele de verificare a ofertelor, au întocmit şi semnat procesul – verbal de evaluare a ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică.

În urma analizării ofertelor, comisia a calculat punctajele obţinute de fiecare participant şi a hotărât adjudecarea respectivului contract de achiziție publică de lucrări în favoarea unei asocieri mascate a două firme, contrar prevederilor din Documentaţia Pentru Elaborarea și Prezentarea Ofertei(DEPO).

Acest contract a fost avizat și semnat ulterior și de Ovidiu Vasile Badiu, în calitate de jurist al primăriei Reghin, care a apreciat că nu există nici un fel de nereguli din punct de vedere juridic.

Pe baza acestui contract, societatea comercială câștigătoare a licitației a emis facturi fiscale lunare cu valori aferente ratelor, Primăria Reghin efectuând plăți nedatorate în valoare de 702.821,22 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu pentru instituția publică și în același timp un folos necuvenit pentru firma respectivă.

Procurorii au dispus punerea sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile care aparțin lui, Ovidiu-Vasile Badiu, Ştefan Szoke, Mircea Ungureanu și Ionel Rînja.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureș, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

DNA aminteşte că, pentru fapte similare, Andras Nagy, Mircea Ungureanu, Ionel Rînja şi  Gavril Aszalos au mai fost trimişi în judecată în aprilie 2009, iar Ovidiu Vasile Badiu, în decembrie 2013. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.