134164 – 21012015 – Procurorii DNA din Ploiești au dispus marţi punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Alexandru Lefter, fostul inspector șef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Focșani, acuzat de luare de mită în dosarul retrocedării ilegale a peste 5.000 ha de pădure din judeţul Buzău.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 31 mai 2011 – 2 iunie 2011, Alexandru Lefter, în calitate de inspector șef al ITRSV Focșani, i-a pretins lui Gheorghe Ceteraș, inculpat în acelaşi dosar, 25.000 euro și a primit de la acesta 15.000 euro, în scopul semnării și aplicării ștampilei ITRSV Focșani pe un titlu de proprietate eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău, dar și pentru urgentarea derulării acestei proceduri. Avizarea de către ITRSV a titlurilor de proprietate privind terenurile forestiere este o condiție prevăzută de lege.
Alexandru Lefter urmează a fi prezentat astăzi la Curtea de Apel Ploiești cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În acest dosar, fostul prefect de Buzău Paul Beganu şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş sunt arestaţi din noiembrie 2014.
Fostul prefect Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare la dare de mită.
Afaceristul Gheorghe Ceteraş este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi dare de mită, acesta fiind cel pe mâna căruia a intrat pădurea de la Gura Teghii, deşi nu avea acest drept, împroprietărirea făcându-se după ce a dat mită în stânga şi-n dreapta, de la un angajat al Romsilva până la fostul prefect Paul Beganu şi la un judecător de la Pătârlagele, unde s-a judecat dosarul său de împroprietărire.
În arest, alături de Beganu şi Ceteraş s-a mai aflat avocatul Mihail Cosmin Vasile, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, care pe 19 ianuarioe a fost trecut sub control judiciar.
În acelaşi dosar, este cercetat sub control judiciar judecătorul Neculae Toader, fost preşedinte al Judecătoriei Pătârlagele, şi inginerul silvic Ion Irimia.
Potrivit procurorilor DNA, Beganu, Irimia şi Toader sunt suspectaţi că ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure lui Gheorghe Ceteraş, cumpărătorul unor drepturi litigioase de la un moştenitor al unei presupuse persoane îndrituite la retrocedare. – PROMPT MEDIA