133900 – 09012015 – Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, este audiat, vineri dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul împiedicării exercitării dreptului la vot. Asta după ce Vanghelie declara, la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, că vicepremierul Liviu Dragnea l-a oprit pe premier să creeze secții suplimentare de vot pentru românii din diaspora. El spunea că în cazul celor doi trebuie să se înceapă urmărirea penală. ”Ponta știa, iar Dragnea l-a oprit să facă secțiile de votare. Eu cred, că pentru că și-au bătut joc de români, trebuie să se înceapă urmărirea penală pentru acești vinovați. Să nu se mai ascundă în spatele Ministerului Afacerilor Externe”. ”Dragnea s-a manifestat ca director de campanie și a spus că dacă se vor face secții noi, se vor pierde alegerile. Faptul că nu creat secții noi i-a făcut să piardă aici, nu acolo, unde erau câte sute de mii de voturi”, spunea atunci Vanghelie.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, la data de 20 noiembrie 2014, că după turul 1 al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar în care a început urmărirea penală in rem faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din diaspora. Preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, a arătat că se putea da o ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înfiinţarea unor noi secţii de votare în turul al doilea. – PROMPT MEDIA