134106 – 19012015 – Deputatul PNL Valeria Schelean, vicepreședinte al Comisiei parlamentare comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru revizuirea Constituţiei, salută rapiditatea cu care președintele PSD Victor Ponta a anunțat demersuri oficiale în direcția unor discuții cu partidele parlamentare pe subiectul modificării legii fundamentale, la scurt timp după ce parlamentarul liberal i-a solicitat pe cale oficială să dispună parlamentarilor majorității să reînceapă lucrările Comisiei.
“Domnul Ponta trebuie totuși să învețe să citească cu atenție, cu mai multă atenție decât și-a scris doctoratul. Nu i-am cerut lui Victor Ponta să convoace el personal Comisia. Apelul meu i-a fost adresat lui Victor Ponta pentru că el este președintele PSD, deci liderul politic al parlamentarilor puterii, care sunt majoritari în această Comisie. Ponta nu trebuie să mai caute scuze, ci trebuie să-și pună colegii la treabă înainte de 1 februarie, când începe formal sesiunea parlamentară. Consider că această celeritate a președintelui PSD este un semn bun, însă vreau să subliniez faptul că testul bunei-credințe politice pe care toate partidele vor trebui să-l treacă va fi în Parlament, cu ocazia dezbaterilor și votului din Comisia pentru revizuirea Constituției, în primă instanță, și apoi în plen, la votul final. Cred că un anumit nivel de precauție politică este necesar, având în vedere că au existat numeroase situații controversate în Parlament, în care vorbele frumoase ale premierului s-au transformat în lovituri la adresa statului de drept”, a mai spus Valeria Schelean.
“În același timp, aș dori să subliniez faptul că am cerut ca, la reluarea lucrărilor comisiei pentru revizuirea Constituției, acestea să fie publice, pentru a nu se repeta situația complet nedemocratică de la Comisia pentru Cod Electoral, unde decizii care afectează în mod direct viața politică și democrația românească sunt luate departe de ochii presei și în spatele unei perdele groase care ține opinia publică la distanță. Nu se poate modifica legea fundamentală a țării ascunzându-ne de ochii cetățenilor, fapt pentru care Comisia pentru revizuirea Constituției trebuie să funcționeze transparent și deschis. Cine n-are curaj să dezbată și să voteze în fața presei și opiniei publice nu este un prieten al democrației și nu are ce căuta în Parlament”, a ţinut să precizeze deputatul PNL. – PROMPT MEDIA