133904 – 09012015 – Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, a semnat, la 8 ianuarie, împreună cu directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu proiectul care va fi implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în calitate de promotor de proiect, având ca partener principal Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (The Norwegian Association of Local and Regional Authorities, KS, Norway) precum și Administrația Națională de Meteorologie, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.497.644 Euro, dintre care 3.822.997 euro reprezintă grantul de 85% oferit prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European, iar 674.647 euro cofinanțarea de 15% din bugetul național.
Scopul principal al proiectului este să transmită informații de actualitate legate de adaptarea la schimbările climatice în special factorilor de decizie care pot beneficia cel mai mult, adică autoritățile, instituțiile publice și agențiile de mediu, de dezvoltare, lucrări publice și planificare urbană, regionale și locale.
Data de finalizare a implementării proiectului este 30 aprilie 2016. – PROMPT MEDIA