Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: UDMR, de acord cu 2% pentru Apărare, dar cere şi 6%...

Bucureşti: UDMR, de acord cu 2% pentru Apărare, dar cere şi 6% pentru Educaţie

DISTRIBUIȚI

 133964 –12012015 – Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că formațiunea sa susține încheierea unui acord politic privind finanțarea Apărării.  ”Suntem furnizori de securitate. Acest parteneriat cu SUA ne obligă să facem un efort financiar pentru domeniul Apărării. Deci alocarea a 2% din PIB pentru 2017 este un subiect cu care am fost de acord și vom semna acest acord politic”, a declarat liderul UDMR, după consultările avute cu președintele României la Palatul Cotroceni, potrivit B1 Tv.

Totodată, Kelemen Hunor a precizat că în cadrul discuțiilor cu Klaus Iohannis, UDMR a venit și cu o serie de propuneri, referitoare, printre altele, la creșterea bugetului pentru educație și sănătate până în 2019.

”Am spus că ar fi nevoie de un acord politic în ceea ce privește finanțarea educației naționale. Ar trebui să alocăm 6% din PIB pentru Educație pentru că altfel nu vom avea competitivitate. Este un angajament față de noi înșine, nu față de partenerii noștri. Am propus să creștem alocările bugetare pentru Educație până în 2019, pentru ca în 2019 să ajungelm la 6%. Am propus o creștere a alocațiilor bugetare în Sănătate până în 2019. Un acord politic între partidele parlamentare, între majoritate, și minoritățile etnice. Dacă am ajunge la un acord ar fi în beneficiul României și tuturor cetățenilor.”, a mai spus Kelemen.

De asemenea, liderul UDMR a precizat că șeful statului a fost deschis la aceste propuneri, dar este nevoie de o analiză în acest sens. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.