133799 – 05012015 – Senatorul independent Valeriu Todiraşcu anunţă că a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis, prin intermediul unei scrisori, sa ceara demisia Guvernului Ponta, iar Avocatului Poporului sa sesizeze la Curtea Constituţională a României (CCR) neconstitutionalitatea OUG nr. 94 privind plagiatul. „Am solicitat preşedintelui României să uzeze de prestigiul şi legitimitatea obţinute în urma votului popular şi să ceară demisia Guvernului Ponta. Suplimentar, am solicitat Avocatului Poporului sesizarea la Curtea Constituţională a României a neconstituţionalității recentei ordonanţe nr. 94/2014 emisă de Guvernul Ponta în dispreţul Constituţiei şi al interesului naţional, în scopul acoperirii plagiatului în teza sa de doctorat. Majoritatea cetăţenilor României au votat în alegerile prezidenţiale împotriva lui Victor Viorel Ponta şi în favoarea lui Klaus Iohannis, amendând astfel guvernarea din ultimii doi ani. Cu toate acestea, parlamentarii puterii nu au înţeles votul populaţiei şi nu au cerut, aşa cum ar fi fost normal, după înfrângerea suferită, demisia prim-ministrului şi a guvernului său. Nici prim-ministrul Ponta nu a înţeles să îşi asume eşecul şi să demisioneze, permiţând astfel preşedintelui nou ales să desemneze un nou prim-ministru capabil să acţioneze în interesul populaţiei şi nu al partidului politic pe care îl reprezintă. Mai mult decât atât, Guvernul Ponta, printr-o ordonanță de urgență emisă recent, a modificat o lege organică, cu toate că Constituția României la art. 115 prevede posibilitatea adoptării de către Guvern de ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare și a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Astfel, prin promovarea acestei completări a Legii nr. 1/2011 în interes personal şi nu în interesul poporului român, prim-ministrul Ponta şi membrii Guvernului au încălcat jurământul prevăzut de Constituţia României la art. 82: Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a declarat Valeriu Todirașcu. – PROMPT MEDIA