134073 – 16012015 – După șase ani de judecată, Dosarul Loteria II, în care sunt judecați, printre alții, omul de afaceri George Copos și Camelia Voiculescu, se va relua de la zero. Noul judecător titular a făcut o solicitare în acest sens, iar DNA a aprobat cererea. Decizia a fost luată după ce la ultimle cinci termene a fost alt judecător care nu a luat o decizie. Astfel, se va relua cercetarea penală și vor fi reaudiați martorii și inculpații.
La 29 decembrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 13 persoane în dosarul Loteria II, printre care se află George Copos, fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș și Camelia Voiculescu.
Potrivit DNA, George Copos, președinte al Consiliului de Administrație al SC „Ana Electronic” SA București, acționar majoritar al SC „Ana Grup” SA București, este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă; dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și, respectiv, efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.
Fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș, reprezentant al SC Grivco SA București, este acuzat, potrivit procurorilor, de folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă, dezvăluirea de informații privilegiate și recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informații și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.
În același dosar, Camelia Voiculescu, acționând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informații privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informații se referă și efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței.
Potrivit rechizitoriului, cu concursul inculpaților, s-a realizat conversia ilegală în acțiuni SC „Fast Service Electronica” SA București, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanțe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC „Ana Electronic” SA București. – PROMPT MEDIA