Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Reuniune urgentă a Parlamentului din cauza aprecierii francului elveţian

Bucureşti: Reuniune urgentă a Parlamentului din cauza aprecierii francului elveţian

DISTRIBUIȚI

 134084 – 19012015 –  Membrii Comisiei pentru Buget-Finante din Camera Deputatilor vor fi convocati intr-o sedinta de urgenta pentru a analiza solutiile pentru romanii cu credite in franci, afectati de cresterea vertigionasa a monedei elvetiene.

Deputatul PSD Ana Birchall a facut aceasta solicitare, precizand ca „este imperativ ca toate partile implicate sa se aseze la aceeasi masa pentru gasirea de solutii echilibrate care pot fi puse in practica”, potrivit unui comunicat.

„Solicit biroului Comisiei pentru buget-finante a Camerei Deputatilor sa convoace in cel mai scurt timp membrii Comisiei pentru a sustine solutiile propuse de ministrul Finantelor, domnul Darius Valcov, in urma discutiilor cu reprezentantii BNR si pentru promovarea altor masuri legislative complementare pentru ajutorarea celor afectati de fluctuatiile cursuluide schimb al francului elvetian”, a explicat aceasta.

Ulterior, social-democratul Viorel Stefan, presedintele Comisiei pentru Buget-Finante, a confirmat ca va solicita, luni, o sedinta, care va avea loc „in cel mai scurt timp”.

„In cadrul acestei sesiuni extraordinare vom analiza masuri de adoptat in regim de urgenta pentru rezolvarea crizei francului”, a sustinut politicianul, intr-o interventie telefonica la B1 Tv.

Ambii deputati au sustinut utilitatea masurilor comunicate de ministrul Finantelor, Darius Valcov, dupa intalnirea cu reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei (BNR), anume extinderea plafonului asa-numitei „electorate” si discutia cu institutiile de credit pentru a implementa programe proprii referitoare la diminuarea impactului aprecierii monedei elvetiene pentru debitori.

Totusi, Ana Birchall a cerut si promovarea altor masuri legislative complementare pentru ajutorarea celor afectati de fluctuatiile cursului de schimb ale francului elvetian.

Banca Nationala a Romaniei a afisat in ultima zi lucratoare a saptamanii o cotatie de 4,4228 lei/unitate, in crestere de la 4,3287 lei/unitate, marcand astfel un nou maxim pentru franc.

Joi, moneda elvetiana a avansat cu aproape 16%, dupa ce banca centrala din Tara Cantoanelor a decis sa renunte la pragul minim de curs de 1,2 franci pentru un euro. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.