133794 – 06012015 – Cătălin Predoiu este „complet nepregătit” pentru funcţia de prim-ministru, iar moţiunea de cenzură pe care opoziţia vrea să o depună este motivată doar de „setea de putere”, susţine purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea. „Din păcate, PNL este la fel de distructiv sub conducerea Alinei Gorghiu şi a lui Vasile Blaga precum era PDL atunci când era condus de Traian Băsescu. Un demers a cărui singură menire este să îi aducă pe democrat-liberali din nou la putere, în frunte cu un prim-ministru complet nepregătit, în persoana lui Cătălin Predoiu, este complet neserios”, a menţionat Firea.
Ea a afirmat că PNL nu reprezintă în acest moment o alternativă pentru că nu are un proiect de guvernare sau o viziune pentru România. „Singura motivaţie politică a celor din opoziţie este în acest moment setea de putere – iar românii nu asta aşteaptă. (…) Moţiunea de cenzură este motivată doar de o sete de putere „, a spus Firea.
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai arătat că PNL este incapabil să se reformeze. „Deşi a avut de mai multe ori şansă să îşi asume drept obiectiv stabilitatea politică a României, PNL demonstrează în continuare că nu este capabil să se reformeze şi să se prezinte în faţa electoratului drept un partid serios. În condiţiile în care singurul proiect pe care liberalii şi colegii lor din PDL sunt capabili să îl prezinte este cel al unei moţiuni de cenzură, putem trage concluzia că aceştia nu susţin măsurile utile luate de actualul Guvern pentru creşterea economică, a numărului investiţiilor şi a locurilor de muncă pentru tineri”, a menţionat Firea.
Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au declarat, luni, într-o conferinţă de presă comună, că doresc preluarea guvernării prin iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ponta şi negocierea unei majorităţi în actualul Parlament, deoarece aleşii nu ar vota în majoritate pentru declanşarea anticipatelor. – PROMPT MEDIA