133799 – 06012015 – Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a vorbit marţi dimineaţa despre dosarele în care este implicat fostul preşedinte Traian Băsescu. Niţu a confirmat redeschiderea dosarului în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj. Potrivit lui Nițu, deocamdată se efectuează cercetare penală in rem, adică sunt vizate faptele, nu persoanele.
Zilele trecute, avocatul Gabrielei Firea anunţa că Traian Băsescu va fi audiat în acest dosar, iar instanţa ar urma să dea un verdict până la Paşte.
Nu este singurul dosar în care este implicat Traian Băsescu. Potrivit unor surse citate zilele trecute de televiziunile de ştiri, şi Dosarul Flota ar urma să fie redeschis, dar procurorul general nu a vorbit public si despre acest dosar.
„Nu am dispus efectuarea unei astfel de situaţii (situaţia dosarelor în care este implicat Traian Băsescu şi care ar putea fi redeschise – n.r.). Cauza care impunea suspendarea urmăririi penale a încetat pe 22 decembrie. Nu stiu care dosare ar putea fi deschise”, a declarat Niţu. – PROMPT MEDIA