Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Predoiu despre Ponta : fără credibilitate

Bucureşti: Predoiu despre Ponta : fără credibilitate

DISTRIBUIȚI

 134104 – 19012015 –  Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu îl acuză pe premierul Victor Ponta că, la schimb cu proasta guvernare şi prăbuşirea economică a României, oferă consens politic şi pace, care sunt doar biletele lui către salvarea politică. „La schimb cu incompetenţa administrativă, proasta guvernare şi prăbuşirea economică a României, domnul Ponta ne oferă pacea şi consensul politic. Victor Ponta nu mai vrea bătălii politice, însă uită că cea mai importantă bătălie politică pe care a pierdut-o este aceea a credibilităţii”, a scris, pe Facebook, Cătălin Predoiu, după ce Victor Ponta a cerut, luni, în Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD, mandat pentru a-i invita la dialog pe copreşedinţii PNL asupra a cinci teme: legislaţia financiară, revizuirea Constituţiei, sistemul electoral, Masterplanul pe Transport şi legile siguranţei.

Predoiu mai notează că în ultimii trei ani de zile, Victor Ponta a nenorocit „mii de companii şi de familii prin multele decizii aberante şi abuzive precum taxa pe stâlp, hărţuirea firmelor cu ANAF, acciza la combustibil şi alte 59 de noi taxe, multe luate la presiunea baronilor, care sunt şi stăpânii lui politici”.

„Pacea şi consensul pe care le caută acum domnul Ponta sunt doar biletele lui către salvarea politică. Însă viitorul României şi al românilor nu pot face obiectul unui troc pentru salvarea viitorului politicianului Victor Ponta”, a mai scris prim-vicepreşedintele PNL. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.