134174 – 21012015 – Nicolae Cinteză, directorul direcţiei de supraveghere din BNR, a declarat miercuri la Palatul Parlamentului ca este evident ca nu poate fi adoptata o lege pentru conversia creditelor la alta rata de schimb valutar decat cea a momentului realizarii conversiei.
„Vad ca se continua sa se vanda iluzii. Nu se poate face conversie la cursul istoric – este atat de evident. E necesara detensionarea situatiei. Zilnic discutam cu bancile”, a precizat directorul BNR, potrivit Stiripesurse.ro.
El a explicat ca nici varianta unei conversii la un curs de schimb mediu (calculat prin media aritmetica a cursului la momentul contractarii creditului si cel al cursului la data conversiei) nu poate fi agreata. „Are aceleasi consecinte. Tot apar pierderi. Sunt banci care dau faliment (daca se aplica astfel de conversii – n. r.)”, a precizat Cinteza.
El a mai declarat ca nu poate fi realizat nici un fond de solidaritate, asa cum a solicitat Ana Birchall. El a subliniat ca bancile au pierderi, nu profit din care sa poata acorda 1% catre un fond de solidaritate.
„Pierderea sistemului la 30 noiembrie e extraordinar de mare din efortul de a reduce creditele neperformante”, a spus Cinteza, el precizand ca aceste pierderi ar putea depasi 20 de miliarde.
El a mai declarat ca bancilor nu li se poate imputa faptul ca nu au facut conversii la credite pana acum, pentru ca ele au oferit astfel de solutii clientilor sai, dar nu au fost luate in seama de clienti.
„Sunt banci care au oferit solutii de conversie care nu au fost luate in seama”, el explicand ca unii clienti au crezut ca vor putea obtine conversii la cursuri de schimb mai avantajoase. – PROMPT MEDIA