134097 – 19012015 – Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu participă astăzi la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (CAE), care se desfăşoară la Bruxelles. Pe agenda reuniunii sunt prevăzute teme de interes european deosebit precum relaţiile Uniunii cu Federaţia Rusă, combaterea terorismului, evoluţiile din Libia şi diplomaţia schimbărilor climatice.
Totodată, miniştrii de externe europeni vor avea o discuţie cu Nabil Al-Arabi, Secretarul General al Ligii Statelor Arabe, centrată pe riscurile de securitate cu care se confruntă statele din sudul Mediteranei, cu accent pe situaţia din Siria şi Irak şi ameninţările grupării ISIL la adresa regiunii, şi vor analiza ultimele evoluţii din cadrul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu.
În marja reuniunii CAE, demnitarul român va avea întrevederi cu Johannes Hahn, comisar european pentru Politica Europeană de Vecinătate, şi negocieri în vederea extinderii, cu Corina Creţu, comisar european pentru politica regională, şi se va întâlni cu europarlamentarii români la Bruxelles. – PROMPT MEDIA