133814 – 06012015 – Judecătorul Marius Tudose este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar Bogdan Gabor a fos ales în funcţia de vicepreşedinte al CSM. Marius Tudose îşi propune, conform proiectului de management, continuarea procesului demarat în 2011, de raţionalizare a instanţelor şi parchetelor prin „redesenarea hărţii administrative judiciare”, pentru a creşte eficienţa şi calitatea actului de justiţie. „Este necesară consolidarea atitudinii pro-active a CSM şi a instituţiilor sistemului judiciar român în dialogul cu instituţiile europene, prin prezentarea progreselor reale, semnificative, raportate la cele patru benchmark-uri. Componenta de cooperare trebuie să se afirme ca proritară, lăsând în plan secund aspectele de verificare”, conform proiectului managerial al judecătorului.
Marius Tudose, în vârstă de 42 ani, este membru în CSM din 2011. El a intrat în magistratură în 1995 şi a fost judecător la Judecătoria Slatina, Judecătoria Sectorului 4 şi Judecătoria Sectorului 3. În cadrul acestei ultime instanţe a ocupat funcţia de vicepreşedinte, între 1 octombrie 2000 şi 1 noiembrie 2001, şi pe cea de preşedinte, din 1 noiembrie 2001 până în 6 ianuarie 2011, scrie Mediafax.
Procurorul Bogdan Gabor a arătat, în proiectul de management, că Ministerul Justiţiei ar trebui sesizat cu privire la necesitatea modificării pachetului de legi ale justiţiei. O altă prioritate asumată de procuror este „reanalizarea şi redimensionarea, împreună cu Ministerul Public, a schemelor de personal din cadrul parchetelor, în sensul reducerii numărului de posturi de la unele parchete şi alocarea acestor posturi finanţate către unităţile mari de parchet”. Magistratul propune şi simplificarea bibliografiei în cadrul procedurilor de organizare a concursurilor de ocupare a funcţiilor de conducere din cadrul instanţelor şi parchetelor.
Bogdan Gabor, în vârsta de 39 de ani, şi-a început cariera de magistrat în 1999, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Între 2003 şi 2006, Gabor a deţinut funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, ulterior devenind prim-procuror adjunct al acestei instanţe. Din 2007 pana în 2010, Gabor a fost procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj. Apoi, până în 2012, a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, iar din ianuarie 2012 a devenit membru al CSM.
Potrivit articolului 133 din Constituţie, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.
CSM a fost condus în 2014 de judecătorul Adrian Bordea, în calitate de preşedinte, şi de procurorul Gheorghe Muscalu, vicepreşedinte. – PROMPT MEDIA