134156 – 21012015 – Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 12 – 16 ianuarie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.189.500 de lei. Au fost depistate 52 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 11 erau din județul Argeș, potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 802.500 de lei din care 550.000 de lei pentru muncă la negru. Șapte persoane au fost sancționate pentru că au acceptat să muncească fără încheierea unui contract individual de muncă.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei. Pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă au dispus patru opriri din funcţiune a echipamentelor pentru a fi prevenite posibile accidente. Dintre acestea două au fost dispuse în județul Vaslui, una în Prahova, iar alta în Ialomița.
Inspectorii de muncă au dispus la nivel național 3.916 măsuri de remediere a deficiențelor constatate în domeniile relații de muncă și sănătate şi securitate în muncă.
Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 35 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea 18 au fost comunicate de Inspectoratul teritorial de muncă al municipiului București, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA