Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Fost director general al RATB, după gratii

București: Fost director general al RATB, după gratii

DISTRIBUIȚI

134421 – 30012015 – Procurorii DNA au început urmărirea penală și reținerea pentru 24 de ore, începând cu 29 ianuarie 2015, orele 18.10, a lui Viorel Popescu, fost director general al RATB pentru trafic de influență. În cursul lunii decembrie 2011, Popescu, în calitate de director general al regiei, a primit pentru sine, în mod indirect (prin intermediul unei alte persoane), de la administratorii unor societăți comerciale, la sediul RATB, suma de 2.500 euro pentru a interveni pe lângă funcționarii competenți în scopul derulării în condiții avantajoase, pentru firmele celor doi oameni de afaceri, a unui contract al cărui obiect îl constituia vânzarea de către această instituție a unui număr de 232 de mijloace de transport casate (din parcul propriu în vederea dezmembrării și valorificării ulterioare a deșeurilor rezultate), precum și în vederea atribuirii ulterioare a unor alte contracte similare către societățile celor două persoane. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Viorel Popescu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, la data de 18 septembrie 2014, pentru abuz în serviciu, în scopul obținerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave și conflict de interese. Inculpatul va fi prezentat la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.