134245 – 23012015 – Soluţia pe termen scurt la criza creditelor în franci elveţieni este cea de negociere între bănci şi clienţi, unde BNR şi Asociaţia Română a Băncilor trebuie să fie factori activi de mediere, a declarat, la RFI, Eugen Nicolăescu, vicepreşedintele Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor.
Acesta propune ca Banca Naţională să fie chemată la nevoie săptămânal în Parlament.
Întrebat dacă este justificată reticenţa BNR de a se implica în rezolvarea crizei creditelor în franci elveţieni, Eugen Nicolăescu a spus: „La prima vedere, pare justificată, spunând Banca Naţională noi suntem autoritate de reglementare, supraveghere şi nu suntem organizaţie sindicală. Dar eu cred că Banca Naţională trebuie să privească mai departe de lungul nasului sau de propria suficienţă şi să înţeleagă că autoritatea de reglementare trebuie atunci când reglementează şi supraveghează să vadă şi care este impactul, care este efectul acţiunilor pe care le realizează. Şi cred că un efect este ceea ce înseamnă criza francului elveţian astăzi”.
Nicolăescu consideră că „pe termen scurt, soluţia este cea de negociere între bănci şi clienţi, unde Banca Naţională şi Asociaţia Română a Băncilor trebuie să fie factori activi de mediere”.
„Eu am propus în comisie, din păcate încă nu s-a luat o decizie, sper ca săptămâna viitoare, când Comisia de Buget va lucra din nou, să chemăm Banca Naţională, dacă este nevoie, săptămânal, să ne informeze despre modul în care-şi realizează atributul de mediator. Cred că dacă facem această acţiune normală, din punctul meu de vedere şi de atribut efectiv al Parlamentului de control asupra Băncii Naţionale, o parte din problemele pe termen foarte scurt îşi pot găsi o rezolvare”, a declarat acesta.
În ce privește înfiinţarea unei subcomisii pentru legea falimentului personal, Nicolăescu crede este o găselniţă ce demonstrează că de fapt majoritatea parlamentară nu doreşte rezolvarea problemei.
Eugen Nicolăescu precizează că discuţiile privind criza creditelor în franci elveţieni vor fi reluate săptămâna viitoare în Comisia de Buget a Camerei.
„Noi ne-am propus ca săptămâna viitoare, la nivelul Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci să încercăm să aprofundăm o parte din lucrurile care stau în puterea noastră, cel puţin în acest moment. O să reluăm în discuţie o serie de propuneri legislative, care există astăzi în Parlament, cum ar fi conversia creditelor, cum ar fi de exemplu revizuirea unor articole şi unor prevederi din celebra Electorată, în care eu nu cred, dar alţii cred şi atunci, sigur, nu trebuie să dai cu piciorul la o posibilă soluţie, chiar dacă din punctul meu de vedere nu este o soluţie. Şi bineînţeles cu o parte din colegii mei care sunt membri ai Comisiei Juridice, să se grăbească, să se accentueze, dacă este posibil, discuţiile din Comisia Juridică pe cele trei proiecte legislative referitoare la insolvenţa persoanelor fizice”, a declarat parlamentarul. – PROMPT MEDIA