Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Dragnea apără traseiștii

Bucureşti: Dragnea apără traseiștii

DISTRIBUIȚI

134412 – 30012015 – Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că aleşii locali care au schimbat partidul pe listele cărora au fost aleși nu trebuie să se teamă de pierderea mandatului. „Nu poţi să ai efecte sau să aplici un act retroactiv, pentru că ordonanţa, la vremea respectivă, era un act normativ în vigoare. Primarii au făcut acele acţiuni în baza unui act normativ în vigoare şi atunci nu există niciun fel de motivaţie ca ei să-şi piardă mandatul. Parlamentul oricum va adopta o hotărâre de respingere a ordonanţei şi probabil că va adopta şi unul sau mai multe articole în care să explice care sunt efectele ordonanţei respective”, a afirmat Dragnea, la TVR 1.

El a precizat că aleşii locali pot sta liniştiţi deoarece au luat nişte decizii în baza unui act normativ în vigoare. „Gândiţi-vă că poate să fie o ordonanţă, nu ştiu, în domeniul economic, prin care se adoptă nişte măsuri. Ulterior ea va fi declarată neconstituţională. Ce se întâmplă cu toate companiile private şi nu numai care în baza acelei ordonanţe şi-au făcut un plan de afaceri, au luat nişte măsuri şi după aia să revină la faza iniţială?„, a spus preşedintele executiv al PSD. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.