134001 –13012015 – Consiliul Concurenței a sancționat mai multe companii care vand produse alimentare, cu amenzi de peste 35 de milioane de euro. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor între mai mulți retaileri, în perioada 2005 – 2009. În urma investigației a fost sancționată încălcarea legii concurenței atât pentru stabilirea prețurlor de revânzare (de raft), cât și pentru comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor.
”Consiliul Concurenței a constantat că prețurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piață prin raportul dintre cerere și ofertă, ci furnizorul și retailer-ul stabileau un preț fix sau minim. Această practică conduce la prețuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă prețul sub limita stabilită cu furnizorul”, se arată în comunicatul instituției. În ceea ce privește comportamentul companiilor în cadrul promoțiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri și furnizori conțineau o clauză care prevedea că, în aceeași perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoții simultane în diferite lanțuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în același timp, la promoții și implicit la cel mai mic preț, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoții în lanțuri de magazine concurente trebuie să aparțină furnizorului”, mai arată sursa citată.
Consiliul Concurenței reamintește că la sfârșitul anului trecut a declanșat o nouă investigație care vizează posibila încălcare a regulilor de concurență naționale și comunitare de alte lanțuri de retail din Romania – Auchan Romania SA, Carrefour Romania SA, Romania Hypermarche SA (Cora), Kaufland Romania SCS și furnizori ai acestora. În cadrul investigației declanșate, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate, documentele ridicate în cadrul acestor inspecții aflându-se în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației.
Companiile sancționate sunt: Mega Image SRL, Metro Cash&Carry Romania SRL, Real Hypermarket Romania SRL, Selgros Cash&Carry Romania SRL, Agroalim Distribution SRL, Albalact SA, Argus SA, Covalact SA, Cramele Halewood SA, Danone PDPA SRL, De Silva Intermed SRL, Delaco Distribution SA, Gerola Prodinvest SRL, Granddis SRL, Impex Bock SRL, Macromex SRL, Napolact SA, Parmalat Romania SA, Prodlacta SA, Quadrant-Amroq Beverages SRL, Star Foods EM SRL, Transilvania General Import Export SRL, Tymbark Maspex Romania SRL, Whiteland Import Export SRL și Zarea SA. – PROMPT MEDIA