134356 – 28012015 – Guvernul a aprobat organizarea de către Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliţiei Române – a celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene Interpol, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19-21 mai 2015. Conducerea Interpol a propus MAI organizarea acestui eveniment la București ca o recunoaștere a contribuției Poliției Române la întărirea cooperării operative la nivel continental și la combaterea eficientă criminalității transnaționale, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Pe lângă responsabilitățile organizatorice, organizatorii trebuie să se sigure că reprezentanții țărilor invitate și observatorii vor obține, fără dificultate, viza de intrarea pe teritoriul României și vor beneficia de exceptarea de la taxele vamale a echipamentelor tehnice și științifice furnizate de organizație pentru desfășurarea conferinței. În acest sens, este necesar ca România, stat gazdă, să încheie un acord privind imunitățile și privilegiile care vor fi acordate OIPC – Interpol și delegaților străini participanți la cea de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene Interpol, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA