134004 –13012015 – Aproximativ 20 de medicamente ieftine urmează să fie scoase în această săptămână de pe listele de compensate şi gratuite, anunţă Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM). Preşedintele ANM, Marius Savu, a explicat că ele fac parte din mai multe arii terapeutice şi la acest moment se consideră că nu mai sunt eficiente.
”Sunt multe, de la neurologie la cardiologie, la psihiatrie, adică sunt multe antidepresive din trecut, sunt multe aşa-zise tonice cerebrale, sunt unele produse care au un efect placebo extraordinar. Considerăm că în etapa actuală e nevoie de orice sumă pe care putem să o disponibilizăm, pentru ca acordurile cost-volum, noile medicamemente, să poată fi finanţate”, a spus Marius Savu.
Actualizarea listelor de medicamente compensate şi gratuite este însă la acest moment o activitate aproape blocată, după ce mulţi dintre membrii comisiilor de specialitate ale ministerului sănătăţii au renunţat la această calitate, avertizează directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu. „Practic nu se poate lua o serie întreagă de decizii vizavi de contestaţiile care au fost făcute referitor la dosarele evaluate pentru noile medicamente şi referitor la cele 23 de medicamente care au fost introduse anul trecut în lista de compensate. Procotoalele de prescriere nu au fost finalizate, deci acele medicamentele încă nu pot fi eliberate către pacienţi, conform normelor în vigoare”, a spus Zaharescu.
Autorităţile sanitare recunosc că se confruntă cu plecarea unui mare număr de medici din comisiile de specialitate, cei care beneficiază de contracte de sponsorizare din partea unor furnizori de medicamente, situaţie în care apare un conflict de interese, notează Radio România Actualităţi. – PROMPT MEDIA