Acasă Economie Bucureşti: Andreea Paul: Poziţia FMI este “doar în aparenţă corectă”

Bucureşti: Andreea Paul: Poziţia FMI este “doar în aparenţă corectă”

DISTRIBUIȚI

134315 – 27012015 –Elaborarea studiului de impact pentru Legea falimentului personal este atributul Guvernului, nu al opoziţiei, susţine prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul, potrivit RFI Romania.

Reacţia sa vine după ce FMI şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu legea falimentului personal, precizând că fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea părţilor interesate, aceasta poate avea un impact negativ asupra pieţei financiare.

Andreea_PaulÎntrebată cum apreciază poziţia FMI faţă de legea falimentului personal, Andreea Paul a spus: „În aparenţă, corectă. Şi spun doar în aparenţă, pentru că am criticat în repetate rânduri Fondul Monetar Internaţional pentru acceptul său ca Guvernul României PSD să introducă în legislaţia fiscală taxa pe clădirile speciale şi supraacciza la carburanţi fără nici un studiu de impact şi fără consultarea nici unei părţi direct vizate. În privinţa scrisorii Fondului Monetar Internaţional, observ că pentru prima dată Fondul este de acord cu dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege legat de insolvenţa persoanelor fizice. Şi asta este bine. Dar să ştiţi că nimeni, nici un român îndatorat nu-şi doreşte să ajungă în această situaţie”.

Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că „elaborarea studiului de impact este atributul Guvernului, nu al opoziţiei. Din decembrie 2014 în Comisia Juridică se află acest proiect de lege în dezbatere şi a avut timpul necesar suficient pentru elaborarea studiului de impact, dar nu a făcut-o fie din nepricepere, fie din reavoinţă, fie din voinţa de a amâna şi tergiversa la infinit această dezbatere”.

În opinia Andreei Paul, „este obligatorie realizarea unui studiu de impact. Eu însămi sunt adepta fundamentării tehnice riguroase a oricărei decizii sau proiect de lege, dar asta nu este o scuză pentru amânarea unui proiect de lege tergiversat de foarte multă vreme (…). Legea falimentului personal trebuie făcută rapid, urgent. Partidul Naţional Liberal îşi reafirmă solicitarea ca până mâine, miercuri, 28 ianuarie, raportul Comisiei Juridice să fie adoptat şi transmis plenului pentru dezbatere”.

FMI şi-a exprimat îngrijorarea, într-o scrisoare transmisă ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, în legătură cu legea falimentului personal, precizând că fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea părţilor interesate, aceasta poate avea un impact negativ asupra pieţei financiare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.