133787 – 05012015 – Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF, anunţă o serie de măsuri pentru 2015, în scopul combaterii evaziunii fiscale şi a recuperării prejudiciilor din dosarele de corupţie. ”Prioritatea absolută din punct de vedere al concentrării capacităţii de control o reprezintă contribuabilii mijlocii, mici şi persoanele fizice autorizate din Regionala Bucureşti – Ilfov. Vom utiliza personal din terioriu, personal prin delegare de competenţă. Va fi un desant asupra evaziunii din această zonă” declară şeful Fiscului, într-un interviu acordat capital.ro. Din cauza capacităţii administrative reduse, ANAF nu reuşeşte să recupereze prejudiciile dispuse de instanţă. ”Gradul de recuperare este mic şi măsura care va fi luată, de creare a unei structuri dedicate în cadrul Ministerul Justiţiei, ar fi foarte potrivită”, mai spune Diaconu.
Peste 10.000 de verificări au fost făcute, în noiembrie trecut, atât la firme, cât și la persoane fizice, fiind atrase în plus, la buget, peste 1,1 miliarde lei (circa 250 milioane de euro). În 11 luni, au fost în total peste 114.000 de controale prin care au fost atrase peste 12,5 miliarde lei (circa 2,8 miliarde euro). Din 2010 până la jumătatea lui 2014, Fiscul a recuperat sub 10% din prejudiciile decise instanță. – PROMPT MEDIA