134072 – 16012015 – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a finalizat strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014 – 2020, precum şi planul operaţional de implementare pentru perioada 2014 – 2016. Cele două documente au ca scop dezvoltarea, bunăstarea şi accesul universal la servicii al copilului, cu implicarea mai multor instituţii şi autorităţi ale statului.
Strategia urmăreşte, pe de o parte, continuarea măsurilor din domeniul protecţiei copiilor începute anterior, iar pe de alta, stabileşte câteva noi direcţii de acţiune, în scopul de a reduce diferenţele în ceea ce priveşte accesul copiilor la servicii de educaţie şi sănătate, concomitent cu creşterea calităţii acestora.
Sunt vizaţi în special copiii din zonele sărace, cei din mediul rural, copiii romi, cei cu dizabilităţi şi copiii din sistemul de protecţie a copilului consumatori de droguri, copiii aflaţi în conflict cu legea, copiii străzii, cei care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, dar şi adolescenţii.
Astfel, existenţa unui serviciu public de asistenţă socială în fiecare comună, oraş sau municipiu, creşterea gradului de implicare a comunităţii şi dezvoltarea competenţelor parentale ale părinţilor, respectarea drepturilor copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile, prevenirea şi combaterea oricărei forme de violenţă asupra acestora – în familie, în şcoală sau în comunitate, dar şi încurajarea participării copiilor la luarea deciziilor care îi privesc sunt rezultatele pe termen mediu şi lung propuse de ANPDCA.
În România, pe fondul scăderii natalității, ponderea copiilor în totalul populației a scăzut de la 28.6%, în 1990, la 18.9%, în 2008 și la 18.2%, în 2012. Statisticile arată, însă, că marea majoritate a acestora trăiesc împreună cu familia, astfel că, la sfârşitul anului 2012, doar aproximativ 1.6% se aflau în sistemul de protecție specială.
De-a lungul timpului, o mare parte din măsurile luate pentru protecția copilului au fost dedicate prevenirii separării copilului de familie şi reducerii numărului celor aflaţi în instituţii, prin identificarea unor alternative de protecţie de tip familial. Rezultatul acestora a fost că numărul copiilor din sistemul de protecție specială a scăzut cu 12%, de la 71.500 copii, la finalul anului 2008, la aproape 59.000, la sfârşitul anului 2014. Pentru că mulţi dintre ei au vârsta de peste 10 ani și o durată mare de separare de familie, aceşti copii au nevoie de programe de pregătire pentru viața independentă, concomitent cu stimularea menţinerii relaţiilor personale cu membrii familiei naturale sau extinse, în aşa fel încât să fie pregătiţi pentru momentul în care părăsesc sistemul de protecţie specială.
În plus, deşi au fost înregistrate evoluţii importante şi în privinţa asigurării dreptului la educaţie sau sănătate, rămân în continuare o serie de provocări spre care trebuie să se îndrepte politicile şi măsurile din aceste domenii, astfel încât copiii din toate categoriile sociale să se poată bucura de aceste două drepturi fundamentale. – PROMPT MEDIA
