Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Timiş: PC începe îndepărtarea de PSD

Timiş: PC începe îndepărtarea de PSD

DISTRIBUIȚI
maria_grapini

133315 –  05122014  – Partidul Conservator (PC) da o lovitura grea PSD. PC se va prezenta în alegerile din 2016 cu candidaţi proprii, atât la locale, cât şi la parlamentare, in unele judete cel putin, după ce tot mai multe organizaţii locale au solicitat acest lucru.

„Ţinta noastră este să trecem pragul, dar nu cu minimum. Nu intrăm în parlament şi în consiliile locale şi judeţene dacă nu atingem pragul de 5%. Timişul nu este un judeţ uşor, dar după ce văd că se întâmplă aici cu unii membri ai noului PNL (parlamentarii Alin Popoviciu şi Cornel Sămărtinean şi fostul preşedinte al PDL, Constantin Ostaficiuc, cercetaţi de DNA – n.r.), mă întreb ce PNL este acesta. Tot ceea ce se întâmplă acum pe scena politică ne dă dreptul să fim optimişti, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să muncim foarte mult”, a afirmat Maria Grapini, intr-o conferitna de presa la Timisoara, potrivit Stiripesurse.ro.

Ea a adăugat că la nivel naţional sunt judeţe foarte dificil de trecut, cum ar fi Harghita sau Covasna, dar sunt unele zone în care PC a crescut mult, cum ar fi Galaţi, Bacău sau Cluj, unde formaţiunea are inclusiv reprezentanţi în Parlament. Pe de altă parte, potrivit lui Grapini, în unele judeţe trebuie reconstruite filiale, cum ar fi Hunedoara.

În opinia acesteia, PC ar trebui să ia locul UDMR pe scena politică, întrucât un partid de centru-dreapta, cum este PC, „care are însemnul balanţa şi se gândeşte la capital autohton, care are o doctrină foarte sănătoasă, de conservare a valorilor, tradiţie, familie, inclusiv la clasa de mijloc, trebuie să aibă în acest eşichier politic o poziţie de balans între stânga şi dreapta”.

„Un scor de 6-7% ne-ar putea da siguranţă de reuşită, înlocuind UDMR, care, din punctul meu de vedere, a fructificat necuvenit, pentru ceea ce reprezintă ei pe scena politică, 25 de ani de viaţă politică”, a explicat Maria Grapini. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.