133719 – 22122014 – Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Bogdan Vasile Gheorghievici, consilier clientelă persoane fizice la o bancă din judeţul Suceava, pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Bogdan Vasile Gheorghievici, în calitate de consilier clientelă persoane fizice la o bancă din judeţul Suceava, în perioada 27 iulie 2010 – noiembrie 2011, profitând de faptul că avea acces la sume de bani pe care le administra în numele clienţilor băncii, precum şi a faptului că putea acorda credite bancare pentru persoane fizice, a transferat diferite sume de bani din conturile clienţilor băncii care solicitau rambursarea anticipată a creditelor sau din conturile clienţilor cărora le erau aprobate credite, în conturile altor clienţi (pentru care deţinea card-uri bancare care îi erau predate de posesori pentru a fi distruse sau card-uri pe care le elibera pe numele diferiţilor clienţi fără cunoştinţa acestora).
Totodată, Bogdan Vasile Gheorghievici a întocmit „în fals” ordine de plată, după care, sumele de bani le-a retras, „fără drept”, de la ATM – uri, folosind în acest scop, card-uri bancare emise pe numele unor clienţi ai băncii, fără ca să aibă acceptul titularilor.
Astfel, Gheorghievici şi-a însuşit, pe nedrept, sumă totală de 34.330 lei, efectuând 41 de retrageri de la ATM-uri, fără drept, cu ajutorul unor card-uri bancare care nu erau emise pe numele său, şi a efectuat în perioada decembrie 2010 – septembrie 2011, un număr de 34 transferuri, folosindu-se de 34 ordine de plată pe care le-a falsificat.
De asemenea, el a mai întocmit, în fals, şi nouă „cereri de subscriere produse şi servicii – persoane fizice”, în baza cărora a obţinut card-uri pe numele unor clienţi, totalizând astfel 43 acte materiale ale infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”.
Instanţa de judecată a fost sesizată cu privire la necesitatea anulării actelor false, respectiv cele 34 de ordine de plată şi 9 „cereri de subscriere produse şi servicii – persoane fizice”, aflate „în original” la dosar şi care au fost întocmite „în fals”.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Vatra Dornei. – PROMPT MEDIA