133442 – 10122014 – Procurorii DIICOT din Maramureș, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, BCCO Cluj și SCCO Maramureș, au făcut miercuri 25 de percheziţii domiciliare în şase judeţe în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit pentru scontrabandă cu ţigări și format din 40 suspecți, ucrainieni și români.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în anii 2013 şi 2014, membrii acestui grup infracțional au introdus pe teritoriul României, pe raza celor şase județe, țigări de diferite mărci din Ucraina, distribuite ulterior ”pe piața neagră” în sistem en-gross sau en-detail, prin sustragere de la controalele vamale și fără achitarea sumelor datorate bugetului consolidat al statului, cu titlu de accize sau TVA.
Pe parcursul cercetărilor au fost capturate peste 600.000 pachete țigări.
Din probele administrate de procurori rezultă că membrii grupului infracțional au produs prin contrabandă un prejudiciu de 3 milioane lei bugetului consolidat al statului.
La sediul DIICOT Maramureş au fost aduse pentru audieri 40 persoane, în vederea audierii.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei.
Suportul tehnic și informativ al operațiunii a fost asigurat de către Departamentul de Informații și Protecție Internă, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA