133322 – 05122014 – Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie de la Babes-Bolyai, vorbeste pentru prima data despre rezultatele preliminare ale lucrarii de proportii pe care o conduce. Folosind teste psihologice internationale adaptate pe populatia romaneasca, a refacut lucrarea lui Constantin Radulescu-Motru – „Psihologia poporului roman”, iar profilul rezultat indica faptul ca romanii trec usor dintr-o stare emotionala in alta, au o autonomie redusa, sunt ambitiosi, boemi, dar si indisciplinati. Iar spiritul gregar, despre care Motru spunea acum aproape 100 de ani ca ne defineste, ramane si astazi una dintre trasaturile poporului roman, potrivit Hotnews.ro.
Daniel David si echipa sa lucreaza de aproximativ doi ani la proiectul lansat de filosoful Constantin Radulescu-Motru si reface „Psihologia poporului roman”. Studiul de proportii va fi lansat in primavara lui 2015, a declarat coordonatorul grupului de psihologi din Cluj.
Intr-un text publicat in revista Sinteza sub titlul „Radiografia Psihologica a Poporului Roman dupa Eliberare. Avanpremiera a lucrarii Psihologia Poporului Roman”, Daniel David arata care este profilul psihologic de adancime al poporului roman, adica trasaturile relativ stabile, nascute in urma evolutiei istorice intr-un anumit context geografic, comparativ cu profilul psihologic de adancime american/SUA, luand in considerare trasaturile psihologice folosite in modelul Big Five realizat de americanii P.T. Costa şi R.R. Mc Rae in 1989.
Daniel David noteaza ca „la nivelul profilului psihologic de adancime al poporului roman regasim aspectele fundamentale de personalitate existente in majoritatea culturilor lumii (aici probabil ca nu suntem nici mai buni, nici mai rai ca alte popoare ale lumii!)”.
El explica faptul ca „aceste dimensiuni de baza se pot exprima la nivelul profilului psihologic de suprafata (…), in functie de contextul socio-cultural”. Prezinta apoi profilul de suprafata (preliminar) al poporului roman comparativ cu cel american, „cu ambele exprimari, prima pozitiva, iar a doua mai negativa”.
Nevrotismul – Romanii: flexibilitate afectiva / trec usor dintr-o stare emotionala in alta. Americanii: au o stabilitate emotionala mai mare / flexibilitate afectiva mai scazuta
Extraversiunea – Romanii: calzi in relatii interpersonale; au spirit gregar / autonomie redusa: Americanii: independenti; autonomi / rezervati.
Deschiderea psihologica – Romanii: accepta autoritatea si traditiile / schimbarea este perceputa ca dificila. Americanii: gandire critica; hobby-uri / flexibilitatea in optiuni poate ameninta stabilitatea.
Agreabilitatea – Romanii: ambitiosi / suspiciosi. Americanii: incredere in oameni / complianta
Constiinciozitatea – Romanii: creativi; boemi / indiscipline. Americanii: ordine si autodisciplina / flexibilitate fata de reguli mai redusa.
Directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (UBB) precizeaza ca elementul care face diferenta intre societatea romaneasca si cele la care aspiram este contextul socio-cultural.
„Uitandu-ma la diaspora romaneasca in stiinta si/sau la muncitorii romani din strainatate pot vedea performanta si respectul de care se bucura acolo cei mai multi (ex. daca in tara se mai contamineaza cu reguli ca las’ ca merge si asa‘, acolo devin adesea modele de urmat)”, noteaza David.
„Este contextul socio-cultural de acolo cel care scoate din profilul nostru de adancime tot ceea ce este mai bun si limiteaza expresia aspectelor negative. Asadar, daca ne pasa de tara aceasta si de poporul acesta, atunci eu cred ca este sarcina unei noi generatii de intelectuali (definita nu prin varsta, ci prin valorile asumate) de a construi un nou Ethos al poporului roman, care sa foloseasca maximal potentialul din profilul psihologic de adancime, determinand printr-un context socio-cultural modern un profil psihologic de suprafata care sa ne transforme intr-un popor fericit si respectat, cu contributii cheie la civilizatia umana. Pentru asta este nevoie insa de o schimbare de paradigma la toate nivelurile, schimbare care poate sa fie facuta in beneficiul tuturor doar de cei care gandesc altfel si carora le pasa! Nu va fi usor – vechile paradigme prin oamenii lor aflati in pozitii de putere sociala se vor opune explicit sau prin inselatorii suave -, dar este o datorie a oricarui om care este patriot sa-si asume riscurile si sa duca reactiile negative si mizeriile care vor veni asupra lui din partea establishment-ului, in numele unor valori care vor servi tara si pe cei mai multi cetateni romani”, avertizeaza Daniel David.
“Atunci cand elaborezi profilul psihologic al unui popor faci anumite generalizari care, evident, surprind tendintele generale, tipologice si nomotetice, nu toate aspectele idiografice ale fiecarui membru al poporului respectiv. Un astfel de profil general este insa foarte informativ daca doresti sa gandesti politici publice si proiecte de tara”, a tinut sa sublinieze Daniel David. – PROMPT MEDIA