133373 – 09122014 – Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare până la momentul convocării noii sesiuni în luna februarie, actul normativ fiind contestat de Opoziţie.
Senatorii au adoptat, cu 84 de voturi „pentru”, 17 „împotrivă” şi 8 abţineri, proiectul de lege propus de Guvern, în forma iniţială şi fără modificări, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaţilor.
În cadrul dezbaterilor, parlamentarii opoziţiei au contestat constituţionalitatea actului normativ, invocând faptul că există domenii de reglementare prevăzute în proiect care se referă la legi organice. – PROMPT MEDIA