133316 – 05122014 – România a fost desemnată, pe 4 decembrie, să preia în 2016 Președinția Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance/IHRA). Decizia a fost luată prin consens de către cele 31 de state membre ale IHRA în cadrul reuniunii plenare, găzduită în Manchester de Președinția britanică a Organizației.
Potrivit MAE, decizia cu privire la preluarea preşedinţiei IHRA de către România are loc la 10 ani de la acceptarea ca membru cu drepturi depline a ţării noastre în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research/ITF (16 decembrie 2004), predecesorul IHRA, precum şi de la publicarea Raportului Final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România (noiembrie 2004).
Acceptarea României pentru preluarea Președinției Organizației este expresia recunoașterii eforturilor autorităţilor române de a prezerva memoria Holocaustului prin intermediul instrumentelor legale şi administrative dezvoltate la nivel național şi local, inclusiv prin colaborarea cu societatea civila şi organizațiile evreieşti. De asemenea, este o recunoaștere a voinței ţării noastre de a combate mai intens şi mai eficient fenomenele de antisemitism, de negare a Holocaustului, xenofobe si extremiste de orice fel.
Ministerul Afacerilor Externe va continua să sprijine orice activitate sau iniţiativă menite să promoveze convieţuirea într-un climat de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi participarea României, ca stat democratic, la acţiunea comună de combatere a antisemitismului şi manifestărilor de intoleranţă.
Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust and Remembrance Alliance/IHRA), fostă ITF (Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research) este o organizaţie inter-guvernamentală, creată în 1998, la iniţiativa premierului suedez Göran Persson.
Obiectivul principal al IHRA este de a încuraja activităţi legate de promovarea educaţiei, comemorării şi cercetării Holocaustului în statele membre, dar şi în alte ţări interesate, precum şi de a asigura sprijinul politic necesar în vederea materializării acestora.
În prezent, organizaţia numără 31 de state membre: Argentina, Austria, Belgia, Canada, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, SUA, Ungaria, Serbia, Irlanda, Slovenia.
România a fost acceptată ca membru cu drepturi depline al ITF la data de 16 decembrie 2004, în reuniunea plenară a organizaţiei ce s-a desfăşurat la Trieste, în timpul preşedinţiei italiene.
Anterior, în octombrie 2003, a fost lansată Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România. Componenţa Comisiei a inclus cercetători din România, SUA, Israel şi Germania. Profesorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a fost desemnat preşedintele Comisiei.
În noiembrie 2004 a fost prezentat la Bucureşti Raportul Final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România, ale cărui recomandări s-au concretizat în principal prin înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi prin completarea manualelor şcolare de istorie conform concluziilor Raportului Final, pentru a aborda şi problematica Holocaustului. Au fost introduse, totodată, cursuri opţionale de studiere a istoriei Holocaustului şi a fost publicat un manual privind istoria Holocaustului din România. Institutul „Elie Wiesel” are drept obiective culegerea, arhivarea, cercetarea şi publicarea documentelor referitoare la Holocaustul din România, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, rezolvarea unor probleme specifice, precum şi activităţi educaţionale privind Holocaustul. – PROMPT MEDIA