133627 – 18122014 – Parlamantarii din comisiile reunite de buget au respins amendamentul privind suplimentarea sumelor pentru DNA, in sedinta de miercuri. Bugetele Ministerului Justitiei si bugetul Ministerului Public pe 2015 au fost insa aprobate.
Bugetul Ministerului Justitiei pe 2015, de 2,7 miliarde de lei, a fost aprobat, miercuri, de senatorii si deputatii din comisiile reunite de buget, acesta fiind cu 21,7% mai mic decat cel din 2014.
Parlamentarii au respins singurul amendament avizat anterior favorabil de comisiile juridice, amendament care prevedea alocarea unei sume suplimentare de 2 milioane de lei pentru avocatii din oficiu.
Totodata, bugetul Ministerului Public pe 2015, de 709 milioane de lei, a fost aprobat, Pocurorul general, Tiberiu Nitu, a sustinut ca resursele alocate sunt suficiente.
Parlamentarii au respins insa amendamentul referitor la suplimentarea bugetului DNA cu 13,5 milioane de lei. Motivul: reprezentantul Ministerului Finantelor Publice a sustinut ca suplimentarea nu se poate face din fondul de rezerva al guvernului, care este de doar 8 milioane de lei. Astfel, amendamentul a fost respins.
Inca de la publicarea proiectului de buget pe 2015 au aparut dispute pe fondurile alocate DNA. Imediat dupa postarea pe site-ul Ministerului de Finante a unei „sinteze a bugetului pe 2015”, DNA si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca in proiectul de buget nu pot fi identificate fondurile alocate pentru institutie, acestea fiind incluse in cele pentru Ministerul Public.
Ulterior s-a identificat o suma redusa a bugetului DNA fata de fondurile solicitate de institutie pentru 2015. IN fata scandalului creat, premierul Victor Ponta a dat asigurari ca DNA va avea anul viitor un buget de 22 milioane euro, in crestere fata de bugetul de 20 milioane euro prevazut pentru acest an.
Si actualul ministru al Finantelor (la vremea respectiva ministrul delegat pentru Buget), Darius Valcov, a intervenit si a declarat ca DNA va avea bugetul solicitat in 2015, precizand ca situatia a fost clarificata in urma unei discutii avute cu procurorul sef al DNA si cu ministrul Justitiei.
Conducerea DNA a solicitat initial un buget pentru 2015 de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent in lei), in comparatie cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014, luand in considerare fondurile minime necesare bunei functionari a activitatii institutiei. – PROMPT MEDIA