133590 – 17122014 – Noii ministri ai Guvernului Ponta au depus miercuri dimineata juramantul de investitura in cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni. In deschiderea ceremoniei, presedintele Traian Basescu a explicat ca a fost obligat de o decizie CCR sa accepte toate numirile, altfel i-ar fi refuzat pe Liviu Pop si Sorin Campeanu, “care au contribuit prin distrugerea de institutii ale educatiei la un fals in interes public”, a afirmat Traian Basescu. Seful statului a facut astfel referire la implicarea celor doi in mentinerea titlului de doctor al lui Victor Ponta in anul 2012, cand a izbucnit scandalul de plagiat.
La ceremonie au participat cei 11 ministri care urmau sa depuna juramantul de investitura in functie. Din partea Parlamentului au participat presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea si vicepresedintele Senatului, Cristian Dumitrescu.
Presedintele Traian Basescu a semnat marti decretul privind revocarea din functie si numirea unor membri ai Guvernului, care ulterior a fost publicat in Monitorul Oficial.
Noii ministri numiti in functie sunt: Graţiela Gavrilescu – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Tudose – ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Andrei Gerea – ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Sorin Grindeanu – ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Cîmpeanu – ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ioan Vulpescu – ministrul Culturii, Angel Tîlvăr – ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste hotare şi Liviu Pop – ministrul delegat pentru Dialog Social.
Au depus jurământul şi trei demnitari din fostul Cabinet care şi-au schimbat portofoliile. Este vorba de Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, care îşi pierd poziţia de vicepremier, dar păstrează ministerele pe care le-au condus anterior (Dezvoltare şi, respectiv, Agricultură). Al treilea este Darius Vâlcov – care va conduce Ministerul Finanţelor, după ce până în prezent a fost ministru delegat pentru Buget, domeniu unit cu Ministerul Finanţelor. – PROMPT MEDIA