133495 – 11122014 – Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) anunţă că a discutat în cadrul Consiliului Consultativ cu industria de comunicații electronice și servicii poștale din România Planul de acțiuni al ANCOM pentru anul 2015, dar și decizia privind cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anul 2013 transmisă de CNPR.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii, anul viitor ANCOM va continua demersurile de implementare a legii infrastructurii cu proiectul multianual de realizare a inventarului naţional al reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură asociate acestora.
ANCOM va continua procesul revizuirii piețelor relevante în ceea ce privește serviciile de linii închiriate-segmente terminale, va identifica eventualii furnizori cu putere semnificativă şi va stabili măsurile de reglementare ce se impun pentru monitorizarea și stimularea concurenţei în domeniul furnizării serviciilor de acces la internet în bandă largă. Pe direcţia administrării eficiente a spectrului radio, ANCOM va aloca resurse suplimentare de spectru pentru comunicaţii de bandă largă prin organizarea licitației de alocare a spectrului radio în banda de frecvențe 3,4-3,8 GHz. Totodată, Autoritatea va susţine procesul de trecere la televiziunea digitală terestră organizând în trimestrul al doilea al anului viitor licitația pentru multiplexele naționale rămase nealocate și pentru multiplexele regionale și locale. În urma consultării publice, Planul de acțiuni pentru anul 2015 a fost completat, Autoritatea urmând a organiza o consultare publică în anul 2015 pentru pregătirea unei licitații în vederea alocării spectrului radio pentru T-DAB (radiodifuziune digitală terestră) în banda VHF.
În anul 2015, Autoritatea va desfășura o campanie de control pentru a verifica respectarea de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului a obligațiilor minime pe care aceștia trebuie să le insereze în contractele încheiate cu utilizatorii finali și o campanie de verificare a respectării obligațiilor de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii serviciilor de comunicații electronice. Pentru a oferi furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului un set de clarificări cu privire la modul de interpretare şi de aplicare în practică a obligațiilor ce trebuie respectate de aceștia în cazul contractelor la distanță încheiate cu consumatorii, ANCOM va elabora un ghid pentru încheierea contractelor la distanță/în afara spațiilor comerciale.
Planul de acțiuni al ANCOM a fost publicat pe pagina de internet a ANCOM.
În ceea ce privește serviciul universal poștal, ANCOM a decis necompensarea costului net înregistrat de CNPR în anul 2013 aferent furnizării serviciilor incluse în sfera serviciului universal poștal, având în vedere că aceste sevicii au adus profit companiei și nu constituie o sarcină injustă pentru CNPR.
Această decizie a fost luată după ce Autoritatea a analizat situația financiară și concurențială a CNPR în contextul pieței serviciilor poștale din România, precum și condițiile de piață ale furnizorilor alternativi de servicii poștale. Analiza a arătat că, în ciuda liberalizării complete a pieței serviciilor poștale care a eliminat de la începutul anului 2013 monopolul CNPR pe segmentul serviciilor rezervate, furnizorul de serviciu universal și-a menținut constantă cota de piață.
De asemenea, Autoritatea a calculat nivelul pragului de rentabilitate al CNPR și a constatat că, în anul 2013, furnizorul de serviciu universal a înregistrat profit pe segmentul serviciilor din sfera serviciului universal și respectiv o marjă brută a profitului mult superioară nivelului rezonabil al profitului, stabilit de ANCOM pentru anul 2013 la 13,10%. Autoritatea consideră astfel că valoarea costului net nu reprezintă o sarcină injustă în sarcina furnizorului de serviciu universal.
Costul net al obligațiilor de serviciu universal reprezintă diferența dintre costurile suportate de CNPR ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal (scenariul de bază) și costul net al furnizorului în cazul în care și-ar desfășura activitatea exclusiv pe baze comerciale, fără a avea obligațiile de serviciu universal (scenariul alternativ).
Decizia va fi comunicată CNPR și intră în vigoare la data comunicării. – PROMPT MEDIA