133610 – 17122014 – Deputatul Ovidiu Raeţchi, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a solicitat azi, înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului privind tragedia din lacul Siutghiol. El a afirmat că este necesară inclusiv audierea secretarului de stat Raed Arafat şi a ministrului de Interne, Gabriel Oprea.
„La doar câteva luni de la tragedia din Munţii Apuseni asistăm la o nouă probă de incoerenţă a autorităţilor în situaţii de urgenţă. La prima vedere, cei care trebuiau să reacţioneze cu operativitate pentru salvarea victimelor accidentului nu şi-au îndeplinit sarcinile cu eficienţă. În plus, cazul prezintă mai multe necunoscute. De exemplu, aflăm că doamna doctor Laura Vizireanu a fost adusă la mal de un pescar cu o barcă cu motor şi nu de pompierii militari. Cum de a ajuns o barcă cu motor a unui pescar la victime mai repede decât pompierii militari? Potrivit altor relatări, barca pompierilor a prezentat defecţiuni, situaţie inacceptabilă în cazuri de urgenţă. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, acuză Ministerul de Interne că a schimbat destinaţia elicopterului prăbuşit. Acestea sunt doar câteva exemple care arată că autorităţile nu au acţionat corespunzător. De aceea, consider că, dincolo de ancheta Parchetului militar se impune instituirea unei comisii de anchetă la nivelul comisiilor de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat privind tragedia de luni seară. Din punctul meu de vedere, este necesară inclusiv audierea secretarului de stat Raed Arafat şi a ministrului de Interne, Gabriel Oprea”, a afirmat deputatul.
Ovidiu Raeţchi a adăugat că este important să se stabilească ce a funcţionat greşit şi cum poate fi îmbunătăţită activitatea Departamentului de intervenţii în situaţii de urgenţă de la nivelul Ministerului de Interne.
„Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă, care are în subordine Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General de Aviaţie, dar şi coordonarea operativă a ceea ce înseamnă ambulanţe, unităţile de primiri-urgenţe, a fost creat, la nivelul MAI, după tragedia din munţii Apuseni din ianuarie, special pentru a gestiona corespunzător astfel de situaţii. Este necesar să vedem nu doar cine sunt responsabilii pentru tragedia de luni, pe care îi va stabili mai ales ancheta Parchetului militar, dar şi cum poate fi eficientizată activitatea acestui departament în subordinea MAI. E vorba de un demers constructiv, nu de o vânătoare de vrăjitoare”, a mai spus deputatul.- PROMPT MEDIA