Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucuresti: CCR amână soluţia în Cazul Iohannis

Bucuresti: CCR amână soluţia în Cazul Iohannis

DISTRIBUIȚI

133397 –  09122014 – Judecatorii Curţii Constituţionale au decis amânarea luării unei decizii în privinţa constituţionalităţii legii ANI, în speţa în care este implicat şi preşedinte ales, Klaus Iohannis. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că o soluţie nu a putut fi dată din cauza imposibilităţii de a constitui completul de judecată. Adică unul dintre judecătorii care au participat la şedinţa publică nu a mai putut participa şi la deliberări. Este vorba despre judecătorul Mona Pivniceru, care din motive obiective a trebuit să lipsească.

Decizia a fost amânată pentru 16 decembrie.

CCR trebuie să se pronunţe în cazul excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile privind incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, prevederi în baza cărora are proces şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului. Iniţial, excepţia a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu. Ulterior, Curtea a mai avut pe ordinea de zi dosare în care era ridicată aceeaşi excepţie. Excepţia ridicată se referă la neconstituţionalitatea art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.